Jurnalul.ro Ştiri Externe Pierderi URIAȘE pentru economia SUA din cauza pandemiei de coronavirus

Pierderi URIAȘE pentru economia SUA din cauza pandemiei de coronavirus

Pierderile economice generate de pandemia de coronavirus se ridică la circa 16.000 de miliarde de dolari în Statele Unite, ceea ce înseamnă 90% din PIB-ul țării, potrivit unor  calcule efectuate de fostul ministru de Finanțe, Lawrence Summers, și economistul David Cutler, de la Universitatea Harvard, într-un articol publicat în Journal of the American Medical Association, transmite Bloomberg.

Jumătate din bani reprezintă veniturile nerealizate din cauza măsurilor de izolare, iar cealaltă parte constă în efectele pe plan economic ale deceselor și ale impactului pe care epidemia le-a avut asupra sănătății fizice și mintale a oamenilor.

Pierderile sunt de patru ori mai mari decât în timpul Marii Recesiuni și de două ori mai ridicate decât cheltuielile Statelor Unite cu războaiele din ultimii 20 de ani. 

Acestea se ridică la circa 200.000 de dolari pe o familie formată din patru persoane. 

"Pierderile financiare uriaşe generate de COVID-19 sugerează o regândire fundamentală a rolului guvernului în pregătirea pentru o situaţie de pandemie", arată Cutler şi Summers.

Cei doi subliniază importanța efectuării testelor, găsirii și izolării contactelor. 
 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri