Jurnalul.ro Ştiri Locale Pieton, lovit de două maşini. Un şofer a părăsit locul accidentului

Pieton, lovit de două maşini. Un şofer a părăsit locul accidentului

de Redacția Jurnalul    |   

Un bărbat de 37 de ani a ajuns în stare gravă la spital după ce, deplasându-se ca pieton pe Drumul Judeţean 173F din localitatea Budacu de Jos, a fost lovit de două maşini, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud.

Accidentul s-a produs luni seara, iar primul şofer care a lovit pietonul, un tânăr de 26 de ani, a părăsit locul accidentului, revenind ulterior.

"Seara trecută, poliţiştii Serviciului Rutier au fost direcţionaţi la un accident de circulaţie produs pe Drumul Judeţean 173F, în Budacu de Jos. La locul evenimentului, poliţiştii au stabilit faptul că un autoturism condus de un tânăr de 26 de ani din Orheiu Bistriţei a accidentat un bărbat de 37 de ani care se deplasa în calitate de pieton pe partea carosabilă. Totodată, autoturismul care îl urma, condus de o femeie de 31 de ani din Dumitriţa, ar fi frânat şi ar fi oprit brusc, trecând cu bară faţă peste pieton. După producerea accidentului, şoferul de 26 de ani a părăsit locul accidentului, revenind ulterior. Bărbatul de 37 de ani a fost rănit, necesitând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate la spital", a transmis IPJ.

Cei doi şoferi implicaţi în evenimentul rutier au fost testaţi cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative.

La locul accidentului s-au deplasat două echipaje SMURD, inclusiv cel de terapie intensivă mobilă, care au găsit victima în stop cardiorespirator, prinsă sub un autoturism.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, organismul bărbatului accidentat a răspuns manevrelor de resuscitare după aproximativ opt minute, fiind apoi intubat şi transportat la UPU SMURD Bistriţa.

Poliţiştii Serviciului Rutier continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracţiunile de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.

AGERPRES

Subiecte în articol: pieton accident şofer
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri