Jurnalul.ro Cultură Film PREMIERE cinematografice 15 - 21 ianuarie

PREMIERE cinematografice 15 - 21 ianuarie

◆ ◆ ◆ The Hateful Eight ◆ ◆ ◆
Quentin Tarantino revine pe marile ecrane cu un film mult așteptat de fani. The Hateful Eight prezintă povestea unor vânători de recompense, o prizonieră și alte personaje enigmatice. Toți sunt blocați la un popas pentru trăsuri din cauza unui viscol teribil. Cei opt își dau seama pe parcursul nopții că s-ar putea să nu-și continue călătoria după ce viscolul trece. Din distribuția filmului fac parte actori precum Samuel L. Jackson, Kurt Russell, Michael Madsen și Tim Roth.

◆ ◆ ◆ Norm of the North ◆ ◆ ◆
Regiunea arctică este invadată de tot mai mulți turiști, iar asta nu este pe placul animalelor polare de acolo. Așa că simpaticul urs polar Norm se hotărăște să plece într-o aventură la New York pentru a-i convinge pe oameni să nu se mute în regiunea arctică. Norm este însoțit de trei prieteni, însă află destul de repede că lucrurile nu sunt chiar ușoare când vine vorba de oameni.

◆ ◆ ◆ Ride along 2 ◆ ◆ ◆
Ice Cube și Kevin Hart revin în continuarea comediei-blockbuster Ride along, în fruntea unei distribuții care îi include și pe Benjamin Bratt, Olivia Munn, Bruce McGill, printre alții. Cei doi polițiști trebuie să prindă de această dată un mare dealer de droguri. Doar că Ben (Kevin Hart) este nevoit să rezolve totul rapid ca să ajungă la nunta la care visa de mult timp. Iar viitoarea soție este tocmai sora partenerului său.
 

Subiecte în articol: cinema filme cinematografie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri