Jurnalul.ro Ştiri Locale Premierul Mihai Tudose a vizitat răniţii din timpul furtunii internaţi la Spitalul Judeţean Timișoara

Premierul Mihai Tudose a vizitat răniţii din timpul furtunii internaţi la Spitalul Judeţean Timișoara

Premierul Mihai Tudose a vizitat luni seara pacienţii internaţi în Spitalul Judeţean Timişoara în urma furtunii de duminică. 

''Am venit să le mulţumesc medicilor de aici pentru modul în care s-au implicat. Am vizitat câteva secţii, nu am fost la ATI, pentru că nu mi se pare normal să intri într-o secţie ATI'', a declarat Tudose. 

Managerul Spitalului Judeţean Timişoara, Marius Craina, a precizat că starea celor 11 adulţi internaţi este satisfăcătoare, cu semne de îmbunătăţire. 

În privinţa celor doi copii internaţi aici, Craina a declarat că băiatul de 10 ani se simte mai bine, dar starea fetiţei de 11 ani este mai delicată. Cei doi au suferit leziuni cranio-cerebrale în furtuna de duminică. 

''În urma intervenţiilor chirurgicale la care au fost supuşi cei doi copii, starea băiatului s-a îmbunătăţit simţitor, are o evoluţie bună. El a fost dezintubat la prânz şi respiră spontan. Fetiţa este în stare stabilă, dar gravă'', a afirmat Marius Craina. 

Conform informaţiilor medicilor, la Spitalul Judeţean din Timişoara au ajuns duminică după-amiază 41 de persoane rănite în urma furtunii, dintre care 11 au fost internate. Doi copii, de 11 şi 10 ani, au fost operaţi şi se află la secţia de ATI. De asemenea, şase persoane se află internate la secţia de Neurochirurgie, patru la Ortopedie şi una la Politraume. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri