Jurnalul.ro Ştiri Justitie Președintele American Bar Association: ABA este preocupată cu privire la situații ce denotă grave încălcări ale drepturilor avocaților în România

Președintele American Bar Association: ABA este preocupată cu privire la situații ce denotă grave încălcări ale drepturilor avocaților în România

Președintele American Bar Association (ABA), Patricia Lee Refo, a făcut o declarație referioare la respectarea statului de drept și a independenței profesiei de avocat în România

„Asociația American Bar Association este preocupată cu privire la situații ce denotă grave încălcări ale drepturilor avocaților în România. Mai multe cauze larg mediatizate au evidențiat practicile din cadrul urmăririi penale efectuată în România care încalcă independența profesiei de avocat și principiile statului de drept. Aceste practici încalcă principiul  tradițional al egalității de arme între acuzare și apărare și subminează principiul confidențialității comunicărilor dintre avocat și client. Prin urmare, aceste practici amenință dreptul unui inculpat la un proces echitabil.

Sistemul de justiție din România a fost, de asemenea, în mod deliberat implicat în practici care creează temere printre avocați, descurajându-i pe aceștia de la furnizarea apărării și a serviciilor la care toți inculpații au dreptul. Anumite activități legale efectuate de avocați în calitate reprezentanți ai clienților lor au fost etichetate drept activități infracționale. În alte situații, avocații au fost acuzați de „delicte de opinie“ pentru raționamentul juridic pe care aceștia îl fac în susținerea intereselor clienților lor și pentru acțiunile desfășurate în cadrul normal al exercitării profesiei de avocat.

ABA face apel la autoritățile române să respecte drepturile profesiei de avocat și garanțiile în ceea ce privește independența acesteia, și face apel ca procurorilor, judecătorilor și altor oficiali ai sistemului de justiție să le fie permis să administreze o justiție corectă și echitabilă, fără nicio presiune politică”, a declarat Patricia Lee Refo.

American Bar Association (ABA) este mai mare asociație de avocați din lume. 

Subiecte în articol: Patricia Lee Refo
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri