Jurnalul.ro Ştiri Politică Preşedintele Iohannis a promulgat legea care scuteşte pensionarii de la plata CASS

Preşedintele Iohannis a promulgat legea care scuteşte pensionarii de la plata CASS

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, Legea pentru modificarea şi completarea Legii 227/2015 privind Codul fiscal şi pentru modificarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

Iohannis anunţase miercuri că va promulga legea privind scutirea pensionarilor de la plata CASS şi neimpozitarea pensiilor sub 2.000 lei.

"După analiza pe care am făcut-o şi după discuţia pe care am avut-o astăzi, am decis să promulg această lege în zilele următoare", preciza preşedintele, la Palatul Cotroceni.

Camera Deputaţilor a adoptat săptămâna trecută, în calitate de for legislativ decizional, modificarea Codului fiscal pentru scutirea pensionarilor de la plata contribuţiei asigurărilor sociale de sănătate şi neimpozitarea pensiilor sub 2.000 de lei.

Potrivit articolelor adoptate, venitul impozabil lunar din pensii se stabileşte prin deducerea din venitul din pensie a sumei neimpozabile lunare de 2.000 lei. De asemenea, CASS va fi suportată din bugetul de stat. www.agerpres.ro

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri