"Eu, ca fost primar, cred că alegerile în două tururi sunt mai bune, dar, în acelaşi timp, trebuie să fim foarte serioşi şi foarte realişti: avem o lege nouă, încă nu are niciun an, s-a votat în primăvara lui 2015. Nu cred că este bine să schimbăm legile tot timpul - unele chiar înainte să le aplicăm vreodată. Cred că discuţia care se poartă pentru două tururi sau un tur este o discuţie importantă, dar trebuie să ţinem cont că noi avem o lege care nu s-a aplicat, încă, niciodată. Şi, probabil, nu este nici foarte bine ca felul în care se desfăşoară alegerile să fie schimbat în prag de alegeri", a declarat Iohannis, citat de antena3.ro.
Klaus Iohannis i-a luat apărarea şi lui Dacian Cioloş în privinţa alegerilor în două tururi, spunând că acesta a acţionat corect refuzând să dea o ordonanţă de urgenţă. "Premierul Cioloş a acţionat corect. Eu am desemnat un tehnocrat şi l-am rugat la vremea respectivă să prezinte în faţa Parlamentului un guvern tehnic. [...] Pe bună dreptate, premierul, care conduce un guvern tehnic, nu a dorit să tranşeze o chestiune care este eminamente politică. Această chestiune, obligatoriu, trebuie tranşată în Parlament, între partide, prin vot. Nici eu nu pot să mă amestec în această discuţie", a declarat Iohannis, potrivit tvr.ro.