Jurnalul.ro Ştiri Observator Preţul energiei urcă la niveluri record, România a ajuns să exporte masiv electricitate

Preţul energiei urcă la niveluri record, România a ajuns să exporte masiv electricitate

Energia spot pentru miercuri se tranzacţionează la nivelul record de 688 de lei pe MWh (peste 140 de euro), pe vârf de consum, deşi revenirea centralei de la Cernavodă la capacitate maximă concomitent cu producţia hidro foarte bună ar fi trebuit să „răcorească“ preţurile, scrie ZF.

Oamenii din piaţă spun că atâta vreme cât piaţa suportă nivelul, România fiind cuplată cu statele veci­ne, preţurile nu vor scădea.

„Jumătate din achiziţii se fac acum pe piaţa spot, la preţurile de acum. Este greu de spus că se vor schimba lu­crurile pe termen lung pentru că totul s-a scumpit, materiile prime, gazul, tot. Mai mult, pieţele sunt cuplate, deci re­giunea absoarbe energie şi la preţul acesta“, spune Teofil Mureşan, antre­pre­norul din spatele grupului E-INFRA.

În prezent, preţul certificatului de CO2 a ajuns la circa 55 de euro pe uni­tate, dublu faţă de media anului trecut, estimările fiind de 70 de euro pentru finalul anului. Gazul a ajuns la bursa de la Viena la peste 30 de euro pe MWh, faţă de 17 euro la începutul anului. Barilul de petrol este la 74 de dolari, faţă de nivelul de 50 de dolari de la începutul anului.

Zilele acestea, România a trimis peste graniţe, în unele momente, chiar şi 1.400 MW de energie, ceea ce echi­va­lează cu puterea instalată a centralei de la Cernavodă. Preţurile continuă însă să crească.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: electricitate
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri