Dosarul a fost deschis după ce o femeie, administratoare a unei societăţi comerciale din subordinea Consiliului Local Buşteni, l-a reclamat că ar fi lovit-o.
"Poliţiştii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova au fost sesizaţi la data de 16 octombrie a.c. despre faptul că în staţiunea Buşteni, judeţul Prahova, un bărbat de 58 de ani, care îndeplineşte o funcţie de autoritatea publică (primarul Mircea Corbu- n.r.), aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a agresat fizic şi verbal o femeie de 36 de ani, ce are calitatea de administrator al unei societăţi comerciale. În continuarea cercetărilor efectuate de către poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Prahova sub directa supraveghere şi coordonare a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia, referitoare la situaţia prezentată, faţa de bărbatul în cauză a fost dispusă, la data de 24 octombrie a.c., continuarea cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de purtare abuzivă, precum şi pentru săvârşirea infracţiunilor de influenţarea declaraţiilor şi instigare la mărturie mincinoasă", informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova.
În urma probatoriului administrat, faţă de bărbatul în cauză a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unităţii de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.
"Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom oferi detalii suplimentare. Precizăm că aceste activităţi nu pot în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie", menţionează sursa citată.
Primarul staţiunii prahovene Buşteni, Mircea Corbu, este acuzat de către o femeie, administratoare a unei societăţi comerciale din subordinea Consiliului Local Buşteni, că ar fi lovit-o.
Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că primarul s-ar fi prezentat în biroul acesteia, cerându-i să îl elibereze pe motiv că acolo va fi instalat sistemul de supraveghere video, moment în care ea a refuzat, cerând să îi fie transmisă o informare cu termen de eliberare a spaţiului, acesta fiind motivul pentru care între cei doi a izbucnit scandalul.
Ulterior scandalului, primarul Mircea Corbu a transmis presei un comunicat în care vorbea despre despre manipulare şi "acuzaţii false motivate politic", arătând că agresiunea de orice fel este o faptă condamnabilă şi anunţând că va denunţa penal aceste calomnii.
"Recent, adversarii politici au încercat să denigreze realizările şi să răspândească acuzaţii nefondate. Doresc să subliniez că toate acuzaţiile sunt false şi motivate politic. Persoane cu interese ascunse au încercat să arunce o lumină nefavorabilă asupra activităţilor noastre, încercând să blocheze iniţiativele destinate dezvoltării oraşului. În acest context, SC Caraiman Comserv SRL (societate aflată în subordinea Consiliului Local Buşteni- n.r.), sub conducerea doamnei Geantă Delia, împreună cu alţi consilieri locali, au refuzat să colaboreze pentru implementarea unor proiecte importante, blocând în mod deliberat relocarea necesară pentru instalarea sistemului de monitorizare video. Acţiunile lor au pus în pericol o finanţare de peste 500.000 de euro şi, implicit, progresul oraşului nostru. Resping cu fermitate acuzaţiile defăimătoare lansate recent şi încercările repetate ale doamnei Geantă Delia de a mă ataca, încercări respinse deja de instanţele de judecată ca fiind nefondate. Este regretabil că aceste acuzaţii sunt utilizate ca arme politice în context electoral, denotând mijloacele josnice la care unii adversari politici recurg pentru a destabiliza progresul nostru", precizează primarul în comunicatul citat.
Sursa: AGERPRES