În decurs de două ore au fost controlaţi 59 de agenţi economici, iar 20 de persoane au fost sancţionate contravenţional pentru lipsa măştii de protecţie în spaţiile publice şi pentru încălcarea Legii antifumat. Valoarea amenzilor a fost de 17.500 de lei.
În paralel, în zona Str. Halelor/Str. Şelari, au fost verificaţi 17 taximetrişti, 13 dintre aceştia fiind sancţionaţi contravenţional, conform Legii 38/2003 şi H.C.G.M.B. 178/2008. Cuantumul amenzilor a fost de 37.800 de lei.
"În plus, urmează să se întocmească patru adrese către alte autorităţi de autorizare pentru aplicarea măsurilor complementare de reţinere a autorizaţiilor taxi. Acţiunile vor continua şi în perioada următoare", se arată în comunicatul PMB.