Jurnalul.ro Ştiri Politică Primăria Capitalei va reveni în vechiul sediu, în mandatul viitorului edil

Primăria Capitalei va reveni în vechiul sediu, în mandatul viitorului edil

Primăria Capitalei va reveni în sediul de pe Bd. Regina Elisabeta abia în mandatul viitorului primar, chiar dacă lucrările de modernizare şi reabilitare vor fi finalizate până în jurul datei de 20 mai, a anunţat, marţi, primarul general interimar, Răzvan Sava.


"Noi sperăm că lucrările se vor finaliza până la sfârşitul lunii mai, în jurul datei de 20 mai. Întrucât este şi perioadă electorală - alegerile vor fi pe 5 iunie - preferăm să nu bulversăm Primăria în această perioadă cu mutatul. O să lăsăm porţile deschise, să fie vizitată, astfel încât viitorul primar al Capitalei să inaugureze şi să se mute în birourile amenajate", a spus Sava, prezent la Observatorul Astronomic.

Pe 19 februarie, Răzvan Sava a precizat că Primăria Capitalei ar putea reveni în sediul de pe Bd. Regina Elisabeta începând din luna mai.

"Din comandamentele şi vizitele pe care le-am avut la şantier, i s-a pus în vedere constructorului - el are data limită conform programului pe care şi l-a făcut în momentul în care a câştigat licitaţia: 30 iunie 2016... Am obţinut de la dânşii o dată limită pentru a finaliza sediul, nu şi parcarea subterană, în luna mai. Sperăm ca în luna mai să putem să ne mutăm în sediul din Elisabeta, astfel încât să degrevăm bugetul de cheltuieli inutile", a precizat, la acea dată, primarul.

Sursa: AGERPRES

Subiecte în articol: primaria capitalei razvan sava edil primar
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri