Jurnalul.ro Ştiri Justitie Primarul de la Sinaia, pus sub control judiciar cu interzicerea exercitării funcţiei. Vlad Oprea va fi audiat în calitate de suspect într-un dosar de corupţie

Primarul de la Sinaia, pus sub control judiciar cu interzicerea exercitării funcţiei. Vlad Oprea va fi audiat în calitate de suspect într-un dosar de corupţie

Primarul staţiunii prahovene Sinaia, Vlad Oprea, a fost pus sub control judiciar de procurorii DNA Ploieşti în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu, anchetatorii interzicându-i să-şi mai exercite funcţia pe perioada măsurii preventive.

Vlad Oprea a fost citat să se prezinte la DNA Ploieşti în dosarul în care judecătoarea Ruxandra Popescu a fost pusă sub acuzare, în luna martie, pentru luare de mită şi abuz în serviciu.

La ieşirea din sediul DNA Oprea a spus, răspunzând unei întrebări, că în mod "evident" va candida pentru un nou mandat la Primăria Sinaia.

Primarul staţiunii prahovene Sinaia s-a prezentat, vineri dimineaţă, la sediul DNA Ploieşti, surse judiciare declarând, pentru AGERPRES, că el va fi audiat în calitate de suspect într-un dosar de corupţie.

Potrivit surselor citate, Oprea este suspect de abuz în serviciu în dosarul judecătoarei Ruxandra Popescu de la Judecătoria Sinaia, urmărită penal cu privire la infracţiunile de luare de mită şi abuz în serviciu săvârşite în legătură cu pronunţarea unei hotărâri în detrimentul Primăriei Sinaia.

De altfel, Vlad Oprea a mai fost audiat ca martor în dosar în data de 16 martie.

Potrivit unui comunicat de presă emis în luna martie de DNA, în cauză există aspecte care arată că, în vara anului 2010, în calitate de magistrat judecător, Ruxandra Popescu a acceptat promisiunea făcută de o persoană care, la acea dată, ocupa o funcţie de conducere în Poliţia Sinaia, de a i se plăti un folos necuvenit în schimbul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti favorabile intereselor sale şi într-un termen scurt.

Astfel, judecătoarea a primit, prin intermediar, un folos necuvenit în valoare de aproximativ 500 euro, se arată în comunicat.

Potrivit unor surse, suspecta ar fi primit o haină de blană de la Marin Tudorică, fost şef al Poliţiei Sinaia, pus sub acuzare în ianuarie pentru fapte de corupţie.

"Ca urmare a faptului că acceptase promisiunea de a primi un folos necuvenit, în calitate de judecător la Judecătoria Sinaia, învestită fiind cu soluţionarea unui dosar civil, suspecta Popescu Ruxandra şi-a încălcat atribuţiile de serviciu şi, la data de 11 noiembrie 2010, a pronunţat o soluţie vădit contrară dispoziţiilor legale, prin care a dat câştig de cauză reclamanţilor, în detrimentul Primăriei Sinaia", precizează comunicatul.

Concret, prin respectiva hotărâre judecătorească, oraşul Sinaia şi Consiliul Local Sinaia au fost obligate să încheie contracte de vânzare-cumpărare pentru trei terenuri în suprafaţă totală de peste 500 metri pătraţi care făceau obiectul unor contracte de concesiune, la preţuri defavorabile, ceea ce a creat un prejudiciu de aproximativ 220.000 euro şi un folos necuvenit pentru cei trei concesionari, spun procurorii.

Sursa: AGERPRES

Subiecte în articol: sinaia primar vlad oprea primar
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri