Jurnalul.ro Ştiri Externe Procesul primului soldat rus judecat pentru crime de război a fost amânat până luni

Procesul primului soldat rus judecat pentru crime de război a fost amânat până luni

Procesul primului soldat rus judecat pentru crime de război a fost amânat până luni. „Îmi pare rău și mă căiesc sincer. Am fost nervos în momentul în care s-a întâmplat”, a spus tânărul la audierile de vineri.

Vadim Șișimarin a apărut vineri în fața unui tribunal din Kiev pentru a treia zi de audieri în primul proces pentru crime de război de la invadarea țării de către Rusia, în februarie, anunță CNN.

„Îmi pare rău și mă căiesc sincer. Am fost nervos în momentul în care s-a întâmplat. Nu am vrut să ucid. Dar s-a întâmplat și nu neg acest lucru", a declarat el în timpul audierilor de vineri.

Un avocat al apărării a argumentat acțiunile lui Șișimarin spunând că soldatul „nu era conștient de ceea ce se întâmplă în Ucraina".

Șișimarin și alți soldați ruși „nu erau conștienți de faptul că acțiunile care vor urma vor duce la moartea în masă nu doar a militarilor, ci și a civililor", a spus avocatul.

„Șișimarin se afla într-o stare de stres cauzată de situația de luptă și de presiunea din partea comandantului său. Analiza acestor circumstanțe îmi permite să concluzionez că Șișimarin nu a avut o intenție directă de crimă", a continuat avocatul.

Soldatul a pledat, miercuri, vinovat de împușcarea unui civil neînarmat de 62 de ani în regiunea Sumî din Ucraina, în a patra zi de război, și riscă o condamnare pe viață. El și-a cerut scuze văduvei bărbatului ucis.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri