Jurnalul.ro Ştiri Justitie Procuroarea decorată de Kovesi controlează DNA!

Procuroarea decorată de Kovesi controlează DNA!

de Dan Constantin    |   

CSM a găsit raportul Inspecției Judiciare necorespunzător și a cerut prin vot completarea lui cu problemele ascunse sub preș de procurorii inspectori. Cine s-a opus în plenul CSM la aducerea la subiect a raportului? Șeful Secției pentru Procurori din CSM, Codruț Olaru, soldatul avansat la gradul de general, care comandă și el o trupă, căci altfel nu și-ar justifica gradul!

Care sunt firele invizibile care îi leagă pe inspectorii controlori, autori ai raportului, de cei care l-au avizat și care sunt obligațiile lor față de Kovesi? Olaru a plecat la București, spre marile funcții, de la Bacău. A condus Parchetul local DIICOT, unde, între anii 2004-2007, a servit Patria și doamna procuror Gina Mărgirescu. Doamna Gina a rămas celebră la Bacău și pentru că a dat în judecată un copil de 10 ani să recupereze o datorie de la tatăl acestuia, profesor de fitness, mort după o boală grea. În sistemul parchetelor, până să ajungă la Inspecția Judiciară, prin concurs, promovat cu nota 6,24, Gina Mărgirescu a fost decorată de Codruța Kovesi în trei rânduri  pentru ,,merite deosebite”. Frumos i-ar fi stat doamnei Gina să dea cu firma în cap DNA-ului tocmai când se află la strâmtoare? Leșia pentru spălarea lui Negulescu a fost semnată împreună cu procuroarea Mates Daniela Sanda, procuror inspector din octombrie 2011, adusă de la Brașov. Mates are un doctorat în Științe Militare și Informații la Academia Națională de Informații Carol I, cu o lucrare privind finanțarea terorismului în condițiile globalizării. Treabă grea! Raportul care a fost respins de CSM a fost avizat la Inspecția Judiciară de domnul Stan Gheorghe, zis Giani, șef peste procurorii inspectori din Inspecția Judiciară, descins și el din Bacău, unde s-a remarcat în slujba Oanei Hăineală-Schmidt. Înțelegem de ce prin strunga Secției pentru Procurori din CSM și a Secției Procurori din Inspecția Judiciară nu va trece nici pasărea cerului care ar vrea să fluture ceva împotriva Codruței și a binomului multilateral dezvoltat.

Subiecte în articol: codrut olaru
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri