În prezent, printre puținii care au scăpat este chiar președintele CJ Brașov și al organizației județene PNL, Adrian Veștea, dar surse apropiate anchetei susțin că toate firele duc de fapt către acesta și este doar o chestiune de timp până ce procurorii vor face legăturile.
O eventuală implicare a lui Adrian Veștea în acest dosar al DNA va avea efect inclusiv la nivel național, acolo unde Veștea este prim-vicepreședinte al PNL, adică unul dintre locotenenții lui Ilie Bolojan., scrie stiripesurse.ro
Liderii PNL Brașov care au picat în dosarul instrumentat de către DNA:
Liviu Cocoș prim-vicepreședinte al PNL Brașov, managerul companiei, este în arest.
Carmen Ferghete Țop (PNL), fostă șefă a Consiliului de Administrație (Control judiciar)
Todorică Șerban (PNL), vicepreședinte al Consiliului Județean și președinte al Asociației de Dezvoltare Intracomunitară în Domeniul Apei (ADIDAJ) Brașov (Control judiciar)
Liviu Dragomir (PNL), consilier tehnic al managerului Companiei Apa, Mirela Suciu, fosta șefă a Departamentului de Resurse Umane (Control judiciar)
Cătălin Burudușa, managerul companiei gălățene Ewora Resurse Umane, care care a selectat atât conducerea Companiei Apa, cât și cea a Aeroportului Internațional Brașov Ghimbav (Control judiciar)
Ce acuzații le aduc procurorii DNA
”În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 534/VIII/3 din 19 septembrie 2025, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu 30 octombrie 2025, față de inculpatul ȘERBAN TODORICĂ CONSTANTIN, vicepreședinte al Consiliului Județean Brașov și președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară în Domeniul Apei din Județul (ADIDAJ) Brașov, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau altul un folos necuvenit.