Jurnalul.ro Ştiri Justitie Procurorii DIICOT au reţinut a doua persoană în cazul reportajului Sky News

Procurorii DIICOT au reţinut a doua persoană în cazul reportajului Sky News

Procurorii DIICOT au reţinut joi seara încă o persoană care apare în reportajul realizat de televiziunea britanică Sky News despre un presupus trafic cu arme.

Este vorba de Levente Pantics, după ce, cu câteva ore înainte, a fost reţinut şi Atilla Szaba Pantics.

Trei dintre bărbaţii care apar în reportajul realizat de Sky News, Aurelian Szanto (cel care a jucat rolul de intermediar), Levente Pantics şi Atilla Szaba Pantics, au fost chemaţi joi la DIICOT, unde li s-a adus la cunoştinţă că sunt urmăriţi penal pentru complicitate la infracţiunea de comunicare de informaţii false, constituirea de grup infracţional organizat şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

În urma audierilor, procurorii au decis să-i reţină pentru 24 de ore pe Atilla Szaba Pantics şi Levente Pantics, care au fost scoşi pe rând din sediul DIICOT cu cătuşe la mâini.

Tot joi, surse judiciare au declarat, pentru AGERPRES, că procurorii DIICOT iau în calcul să extindă acuzaţiile şi pentru jurnaliştii britanici de la Sky News.

De asemenea, procurorii vor merge pe o nouă acuzaţie, respectiv infracţiuni contra securităţii naţionale prin comunicarea de informaţii false, prevăzută la art. 404 din Codul penal.

Articolul 404 prevede următoarele: "Comunicarea de informaţii false. Comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de ştiri, date sau informaţii false ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora, dacă prin aceasta se pune în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani".

Procurorii DIICOT au efectuat miercuri şapte percheziţii în locaţii din Târgu Mureş şi Bistriţa-Năsăud în dosarul deschis în urma reportajului Sky News.

Din primele cercetări a rezultat că armele erau deţinute legal pentru vânătoare şi aparţineau unuia dintre bărbaţii mascaţi. Reportajul a fost "aranjat" de jurnaliştii britanici, care le-au indicat presupuşilor traficanţi ce să spună la filmare, în schimbul a aproximativ 2.000 de euro. AGERPRES

Subiecte în articol: levente pantics sky news
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri