Jurnalul.ro Ştiri Justitie Procurorul Birtoc a dat IAMA în universitari

Procurorul Birtoc a dat IAMA în universitari

de Dan Constantin    |   

Un procuror care și-a câștigat o faimă rea în Cluj-Napoca a ținut să împingă spre instanță un dosar care lovește în autonomia universitară și vrea să pună la zid, în plină pandemie, învățământul la distanță. Rechizitoriul cere pedepse cu închisoarea și pedepse complementare drastice pentru cinci cadre didactice supercalificate de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”.

 

Procurorii de la unitatea de Parchet de pe lângă Tribunalul Cluj au trimis în judecată cinci cadre universitare de la U.M.F „Iuliu Hațieganu”, inculpate sub acuzația  de abuz în serviciu în scopul obținerii unui folos pentru sine și instigare la fals intelectual. Anul trecut, în octombrie, am relatat pe larg cum la Cluj procurorii reluau spectacolul cătușelor, într-o acțiune care urmărea arestarea celor cinci universitari. Atunci, procurorul Birtoc Mihai, de la Judecătoria Cluj, care a ordonat reținerea celor cinci cadre didactice, a suferit un eșec total în fața judecătorului, care a respins cererea de arestare a profesorilor de la Medicină. Erau incluși în „Banda celor 5” profesorul Marius Bojiță, fost rector al UMF, personalitate a farmacologiei  românești, Doina Miere, șefă de catedră, conferențiarii universitari Simona Heghes, Angela Filip și Roxana Bauc.

 

Trei ani de cercetări pentru un curs de 14 zile

 

Dosarul a pornit în ianuarie 2018 ca urmare a unei sesizări din oficiu a Inspectoratului Județean de Poliție Cluj. „Organul” a „mirosit” cu abilitatea proverbială în aprecierea activităților din învățământul superior că în urmă cu doi ani, la un curs de specializare postuniversitară a farmaciștilor nu se prezentaseră la ore chiar toți cei înscriși! După cercetări minuțioase, extinse în șapte județe - Cluj, Bihor, Sălaj, Arad, Alba, Sibiu, Mureș -, procurorul de caz, Birtoc Mihai, trimite spre instanță cererile de arestare a cadrelor didactice titulare ale cursului de perfecționare postuniversitară. Cursul cu titlul „Calitatea medicamentului - Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” se desfășurase în perioada 16.11.2016-29.11.2016, la el fiind înscriși 30 de farmaciști. Aceștia au achitat taxa de înscriere, au participat la programul de studii și au fost evaluați la examenul din 6.12.2016, certificatul de absolvire a cursului fiind necesar pentru atestarea profesională a farmaciștilor. Cele două săptămâni de curs de specializare a farmaciștilor din anul 2016 au fost investigate de organele de urmărire penală timp de trei ani. 

 

Birtoc, mai priceput ca rectorul

 

Procurorii se pun în situația penibilă să fie cenzori ai activității didactice a universitarilor cu competențe suprarecunoscute. Până să ajungă la forma finală de acum, trimisă spre tribunal, procurorul Birtoc  ajunsese la concluzia că „activitatea didactică a numiților (....) se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuțiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusținerea activităților didactice, fie prin susținerea acestora în mod parțial, fie prin  neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora”.  Fostul rector al UMF este „examinat” de procurorul care scoate din atributele învățământului universitar prerogativa  profesorului cel mai calificat în domeniu, devenit inculpat pentru că  a folosit „discuții libere” cu participanții la curs! Aberațiile acuzării care încalcă autonomia universitară și chiar posibilitatea de transmitere a cunoștințelor la distanță și modul de examinare sunt transformate fără probe în concluzia că faptele imputate „au condus la vătămarea intereselor legitime ale universității prin neoferirea serviciilor de educație pentru care aceasta a fost înființată”(!!)

 

Absența de la curs, faptă penală

 

În actul de acuzare pentru probarea inculpării penale este menționat faptul că farmaciștii au plătit taxa de participare în timpul desfășurării specializării, iar unii au absentat de la ore! Așadar, simpla neparticipare fizică la orele de curs, ceea ce se întâmplă acum pe scară largă în teleșcoală, ar fi fapte penale! Rechizitoriul lui Birtoc, un cunoscut activist #rezist, este plin de concluzii false, de acuze trase de păr. De pildă, este menționat că „9 farmaciști care au absolvit cursul de două săptămâni au avut un folos necuvenit, ei activând în sectorul farmaceutic fără a-și dovedi că au cunoștințele necesare”.

 

PROCURORUL ȘTAMPILAT

Procurorul Birtoc Mihai, scriitorul rechizitoriului, are la „activ” nearestarea autorului unei tâlhării cu violență, care l-a ucis apoi pe șeful poliției din Vișeu. Tot Birtoc nu a găsit vinovații pentru eliminarea plăcii cu citatul lui Nicolae Iorga de pe monumentul restaurat al lui Matei Corvin din centrul Clujului. Placa fusese eliminată prima dată de regimul Horthy, în timpul ocupației după Diktatul de la Viena. Pentru activitatea „militantă” de protestatar față de deciziile de suspendare din funcție a Codruței Kovesi și procurorului general Augustin Lazăr, procurorul este privit ca un „cadru” de viitor. 

„Cele două săptămâni de curs de perfecționare a farmaciștilor din anul 2016 au fost investigate de organele de urmărire penală timp de trei ani” 

 

Subiecte în articol: mihai birtoc
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri