Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Producția de gaze s-a redus cu 3%, în primul trimestru din 2020. Importurile au scăzut cu 6,2%

Producția de gaze s-a redus cu 3%, în primul trimestru din 2020. Importurile au scăzut cu 6,2%

În primele trei luni alte acestui an, România a importat 629.600 de tone echivalent petrol (tep), de gaze naturale, cu 6,2% (41.700 tep) mai mică faţă de perioada similară din 2019, conform Institutului Naţional de Statistică.

Producţia internă de gaze naturale a fost de 2,052 milioane tep,  cu 3% (64.300 tep) sub cea din același interval din 2019.

Conform proiectului Strategiei Energetice a României, se exploatează circa 400 de zăcăminte de ţiţei şi gaze naturale. Pentru alte 39 de zăcăminte au fost încheiate acorduri petroliere de dezvoltare-exploatare şi exploatare petrolieră, având ca titulari diverse companii. Majoritatea zăcămintelor sunt mature, cu o durată de exploatare de peste 25-30 ani.

Producţia de gaz natural va scădea, după ce atinge un nou vârf de 132 TWh în 2025, ca urmare a producţiei din Marea Neagră, la 96 TWh în 2030 şi la 65 TWh în 2050.

Consumul final de gaz natural rămâne constant între 2030 şi 2050, la nivelul de 68 TWh. Nivelul maxim al cererii este estimat la 73 TWh, iar nivelul minim, de la 63 TWh în 2030, la 47 TWh în 2050.

Subiecte în articol: gaze import
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri