Compania Purcari Wineries Plc a obţinut în primele şase luni ale acestui an un profit net ajustat de 21,1 milioane de lei, cu 35% mai mare faţă de perioada similară din 2018. Cea mai mare pondere în creșterea vânzărilor, de circa 47%, a avut-o brandul polonez Bostavan, potrivit datelor furnizate societate.
Profitul brut în primul semestru al anului 2019 s-a ridicat la 43,22 milioane de lei, cu 20% mai mult decât profitul brut de 36,02 milioane de lei înregistrat în aceeași perioadă din 2018.
"Clienţii continuă să aprecieze calitatea excelentă la preţuri rezonabile pe care o oferim, iar situaţiile noastre financiare o demonstrează. Totul începe cu un produs excelent, precum vinurile de Purcari. De exemplu, Chardonnay de Purcari, vintage 2018, a primit 97 de puncte la Decanter London, cucerind medalia de platină. În România, este comercializat la aproximativ 7 euro preţ la raft, în timp ce produsele concurente cu astfel de scoruri au deseori un preţ de 10 ori mai mare", a explicat directorul Purcari, Victor Bostan.
Purcari Wineries Plc , care deţine brandurile Purcari, Crama Ceptura, Bostavan şi Bardar, este unul dintre cele mai mari grupuri de vinuri şi brandy din Europa Centrală şi de Est. Producătorul administrează circa 1.400 de hectare de podgorii şi operează patru platforme de producţie în România şi Moldova. Este lider în segmentul de vinuri premium din România, cu o cotă de circa 25% din piață, şi cel mai mare exportator de vin din Moldova, cu livrări în peste 30 de ţări.