Jurnalul.ro Ştiri Vremea PROGNOZA METEO - Cum va fi vremea pe 15, 16 şi 17 iunie 2016

PROGNOZA METEO - Cum va fi vremea pe 15, 16 şi 17 iunie 2016

Ploile continuă, dar temperatura creşte

Vremea se încălzeşte în toată ţara, iar instabilitatea atmosferică se mai diminuează. Pot apărea înnorări temporare, averse de ploaie şi descărcări electrice mai ales după-amiaza şi seara, în special în regiunile nord-vestice, unde vom avea parte şi de intensificări de scurtă durată ale vântului. Cantităţile de apă pot depăşi, în anumite zone limitate, 20 de litri pe metrul pătrat, unde este posibil să cadă şi grindina. Temperaturile pot ajunge până la 30 de grade, dar se vor menţine, în majoritatea timpului, în limita a 25 de grade Celsius.

Miercuri

Minima: 9

Maxima: 30

Vremea începe să se încălzească, însă spre seară, în special în vestul ţării, apar din nou ploile şi descărcările electrice. Şi în sud-est şi în centrul ţării pot apărea averse destul de însemnate, pericolul mai mare fiind căderea de grindină. Seara se poate lăsa şi ceaţa.

Joi

Minima: 10

Maxima: 33

Vremea se face călduroasă, în special în vestul şi sudul ţării. Maximele vor urca la 33 de grade Celsius, în sudul Banatului şi în Oltenia. În nord-vestul ţării, spre seară, pot apărea din nou ploi în averse însemnate cantitativ şi descărcări electrice. Vântul se intensifică la munte.

Vineri:

Minima: 12

Maxima: 35
 

Vreme călduroasă, chiar caniculară în anumite zone de câmpie unde disconfortul termic se va simţi accentuat. Maximele urcă aici până la 35 de grade. Cerul rămâne variabil, după-amiaza şi seara putând apărea ploi şi chiar căderi de grindină în nordul ţării şi la munte.

Temperaturi în principalele oraşe:

 

Bucureşti 23
Craiova 21
Timişoara 25
Sibiu 20
Suceava 19
Galaţi 20
Constanţa 20
Cluj-Napoca 21
Bacău 20
Baia Mare 22
Iaşi 20
Oradea 24
Reşiţa 23
Piteşti 23
Braşov 19

Ora la care răsare şi apune soarele:

Soarele răsare: 05:34

Soarele apune: 20:58

Presiunea atmosferică în mmHg: 750

Viteza vântului în km/h şi direcţia: 16 km/h (N-NE)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri