Cu excepţia nord-vestului şi sud-estului ţării, vremea va fi instabilă, în special în cursul zilei, cu înnorări accentuate şi averse însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat se formează condiţii pentru căderea grindinei, iar local ploile cad în cantităţi însemnate. În nord-vest şi sud-est vremea va fi în general frumoasă, cu cer variabil. Eventualele ploi vor fi neînsemnate şi de scurtă durată. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 de grade, în depresiuni şi 32 de grade în partea de sud-est a ţării.
Vineri:
10/33
În sudul şi estul ţării vremea este una plăcută, de vară, cu posibile înnorări şi ploi de scurtă durată în prima parte a zilei. În vest, centru şi nord, ploile cad mai frecvent, în special după-amiaza şi seara, fiind însoţite de descărăcări electrice şi intensificări ale vântului.
Sâmbătă:
10/34
Ploile cad sporadic, cu şanse ceva mai mari de a persista în zonele de munte, unde după-amiaza pot apărea şi scurte furtuni. În restul teritoriului vremea va fi caldă, cu temperaturi ce pot ajunge şi la 34 de grade în Muntenia şi în Dobrogea. Va fi ceva mai răcoare în Transilvania.
Duminică:
11/34
Vreme normală de vară, cu temperaturi maxime care vor varia între 28 şi 34 de grade. În a doua parte a zilei apar ploile în regiunile din nord-vestul ţării şi, ceva mai sporadic, în zonele de deal şi munte. În restul teritoriului, fenomenele de instabilitate apar cu totul izolat.
Temperaturi în principalele oraşe:
Bucureşti 30
Craiova 32
Timişoara 27
Sibiu 26
Suceava 26
Galaţi 30
Constanţa 27
Cluj-Napoca 24
Bacău 29
Baia Mare 22
Iaşi 28
Oradea 24
Reşiţa 32
Piteşti 30
Braşov 26
Ora la care răsare şi apune soarele:
Soarele răsare: 06:27
Soarele apune: 20:10
Presiunea atmosferică în mmHg: 756
Viteza vântului în km/h şi direcţia: 10 km/h (N-NE)