Jurnalul.ro Ştiri Locale Programul maşinilor de salubritate ar putea fi modificat pentru a nu încurca traficul la orele de vârf

Programul maşinilor de salubritate ar putea fi modificat pentru a nu încurca traficul la orele de vârf

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat luni că a discutat cu primarii de sectoare despre stabilirea unui program predictibil pentru maşinile de salubritate, astfel încât acestea să nu încurce traficul în momentele de vârf, dar să nu tulbure nici liniştea în timpul nopţii.

"Am stabilit de comun acord să existe un program coerent, astfel încât maşinile de salubritate să nu mai încurce traficul pe aleile circulate, în special la ore de vârf. Mă refer: dimineaţa, când pleacă cetăţenii la serviciu sau seara când se întorc. Curăţenia este o prioritate pentru noi toţi, dar şi programul trebuie să fie unul adecvat, pentru a nu îngreuna circulaţia în timpul zilei", a spus edilul, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PMB, după ce a avut o consultare cu primarii de sectoare din Capitală.

Totodată, e important să nu se lucreze în timpul nopţii, deoarece unii cetăţeni au semnalat faptul că maşinile de salubritate fac gălăgie, a precizat Gabriela Firea.

"De comun acord am stabilit să se creioneze un program al acestor maşini care să nu deranjeze nici somnul cetăţenilor în cartiere, dar nici să nu blocheze căile de acces spre marile bulevarde", a spus primarul general.

Primarul sectorului 3, Robert Negoiţă, a subliniat că maşinile de salubritate au un program foarte aglomerat, motiv pentru care acestea acţionează uneori şi în timpul nopţii.

"Am convenit să regândim programul de colectare a gunoiului astfel încât în perioadele de vârf să încercăm să evităm zonele mai aglomerate. Dar cel mai important - şi asta se întâmplă deja în sectorul 3 - să aibă un program clar, să ştii că joi, la ora 10,00, trece maşina de gunoi şi poţi evita zona respectivă. E adevărat că nu cunosc cu toţii acest program, dar riveranii care îl cunosc pot să evite zona", a declarat el.

În ce priveşte dezinsecţia şi deratizarea, Gabriela Firea a subliniat că acestea trebuie efectuate în regim de urgenţă în întreaga Capitală, solicitând indentificarea unor soluţii în acest sens, chiar în cursul zilei.

"Aşa cum ştiţi, acesta este un atribut al PMB - ceea ce a ţinut de sectoare s-a realizat deja - dar a fost o licitaţie contestată în instanţă. Procedura este blocată în acest moment, de aceea am luat măsurile necesare pentru a merge pe o procedură simplificată. (...) Am avut astăzi o discuţie cu doamna Iuga, director de utilităţi în PMB şi cu directorul de achiziţii din PMB, care mi-au explicat că, practic, această procedură de achiziţie nu mai poate să fie aşteptată - adică noi o putem aştepta, dar rezultatele le vom avea la toamnă-iarnă, iar ţânţarii sunt acum, nu la iarnă. (...) Le-am spus instituţiilor din subordinea CGMB, am vorbit şi cu ALPAB, să facă în aşa fel încât în această seară să găsim soluţia legală pentru ca instituţiile din subordinea PMB, în regim de urgenţă, să se ocupe de această acţiune", a precizat ea.

Pe de altă parte, Firea a menţionat că în cadrul întâlnirii cu primarii de sectoare s-a discutat şi despre existenţa unui program coordonat pentru reparaţii, din partea furnizorilor de utilităţi.

"Au fost foarte multe reclamaţii din partea bucureştenilor care sesizau faptul că furnizorii de utilităţi veneau pentru anumite reparaţii sau avarii sau alte tipuri de lucrări în succesiune. Trebuie să existe un program coordonat pentru toate acestea", a subliniat primarul general. AGERPRES

Subiecte în articol: programul masinilor de gunoi
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri