Pasagerii se pot bucura de o lectură interesantă pe tot parcursul drumului în trenurile Intercity.
Printre primele titluri care pot fi lecturate în trenurile Intercity CFR Călători se numără: Feng Shui la serviciu de Richard Webster, Stai, priveşte, ascultă! de Ken Page și Nancy Nester, De ce bradul are frunze verzi tot timpul de Noemi Costache și multe altele.
Proiectul „Biblioteca pe roți” va fi disponibil în trenurile IC, pe rutele București Nord – Cluj Napoca (cu ramură pentru Teiuș – Arad), Constanța – București – Brașov, București Nord – Constanța și București Nord – Suceava (cu ramură pentru Pașcani – Iași).
„CFR Călători susține importanța cititului și crede că bagajul cel mai important pe care un om îl poartă toată viața este bagajul de cunoștințe. De aceea, încurajăm pasagerii să aleagă o carte, să o citească, iar înainte de coborâre cartea să fie lăsată la locul special amenajat pentru ca toți călătorii să se poată bucura de o lectură interesantă”, transmite compania.