Jurnalul.ro Ştiri Politică Proiect USR împotriva comunismului, pe o temă respinsă, în 2016, de Dacian Cioloş

Proiect USR împotriva comunismului, pe o temă respinsă, în 2016, de Dacian Cioloş

de Ion Alexandru    |   

Doi parlamentari USR au iniţiat un proiect de lege prin care vor pedepsirea cu până la 10 ani de închisoare promovarea doctrinelor comuniste şi prin care vor interzicerea înfiinţării în România a organizaţiilor cu caracter comunist. Asta, în condiţiile în care aliatul iniţiatorilor, fostul premier Dacian Cioloş, a avizat negativ, în 2016, o propunere legislativă similară propusă de ex-senatorul PSD, Sorin Ilieşiu.

Cristian Ghinea, fost ministru în Cabinetul lui Cioloş, şi Vlad Emanuel Duruş, au depus la Senat un proiect de lege prin care vor să instituie caracterul infracţional al constituirii unor organizaţii cu caracter comunist, faptă care să se pedepsească cu închisoarea de la trei la zece ani. Mai mult, iniţiativa legislativă vizează pedepsirea cu puşcăria de la trei luni la trei ani şi a faptelor de răspândire, deţinere în vederea răspândirii de simboluri comuniste sau utilizarea în public a acestora. De asemenea,  tot cu închisoarea, de la unu la cinci ani, ar urma, în cazul în care acest proiect ar primi votul Parlamentului, să fie pedepsită şi distribuirea sau punerea la dispoziţia publicului, în orice mod, prin intermediul unui sistem informatic, de materiale comuniste. Excepţie ar face faptele descrise mai sus dacă ele sunt săvârşite în interesul ştiinţei, cercetării, educaţiei sau în scopul dezbaterii unei chestiuni de interes public.

Cei doi iniţiatori mai propun şi pedepsirea cu închisoarea de la şase luni la trei ani sau amendă penală negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a crimelor comunismului ori a efectelor acestuia. Iar, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii, toate organizaţiile cu caracter comunist se vor desfiinţa de drept.

Aviz negtiv de la Guvernul din care făcea parte unul dintre iniţiatori

În 2015, fostul senator PSD Sorin Ilieşiu a propus un proiect de lege similar, care nu a trecut de votul Parlamentului. În 2016, această iniţiativă a ajuns inclusiv pe masa primului-ministru tehnocrat, Dacian Cioloş, partener politic al celor doi parlamentari USR care au reluat tema, Guvernul emiţând aviz negativ.

În răspunsul său, Cioloş scria faptul că “propunerea cuprinde ingerinţe asupra a două drepturi fundametale ale omului”, respectiv limitarea dreptului la liberă exprimare şi limitarea dreptului la liberă asociere a cetăţenilor români, precum şi a cetăţenilor străini care doresc să se asocieze într-o organizaţie politică cu caracter comunist cu sediul în România.

Guvernul Cioloş, din care a făcut parte şi iniţiatorul de astăzi al acestei propuneri legislative, Cristian Ghinea, arăta în punctul de vedere exprimat că jurispridenţa CEDO interzice astfel de reglementări. De asemenea, se mai aminteşte în documentul citat şi de o decizie a Curţii Constituţionale. Prin urmare, “având în vedere aceste considerente, Guvernul nu susţine adoptarea acestei iniţiative legislative”, se arată în răspunsul semnat şi ştampilat de Dacian Cioloş.

Un USR-ist se delimitează de demers

Demersul parlamentarilor USR Cristian Ghinea şi Vlad Emanuel Duruş a fost asumat de un grup de 13 parlamentari ai acestui partid, inclusiv de preşedintele formaţiunii, Dan Barna. Însă, senatorul USR Mihai Goţiu, care ocupă şi funcţia de vicepreşedinte al Senatului, a declarat că se delimitează de acest proiect. Pe motiv că “este la ani-lumină de scopul lui declarat”.

Zece ani de puşcărie vrea USR pentru constituirea organizaţiilor comuniste. Şi 5 ani de închisoare pentru diseminarea mesajelor comuniste prin internet.

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri