Jurnalul.ro Ştiri Externe Proteste contra lui David Cameron

Proteste contra lui David Cameron

de Şerban Mihăilă    |   

Zeci de mii de persoane au manifestat, sâmbătă, la Londra, împotriva politicii de austeritate a guvernului condus de premierul conservator David Cameron. Mulți dintre protestatari au cerut demisia premierului.


Manifestația, organizată la aproximativ două luni înaintea referendumului în care britanicii vor decide asupra viitorului țării lor în Uniunea Europeană, a fost formată din grupuri eterogene, reunind membri ai opoziției laburiste, militanți pacifiști, precum și sindicaliști, scrie presa din Marea Britanie.


“Austeritatea amenință sistemul gratuit de asistență medicală (...) Austeritatea determină șomerii să accepte contracte pentru activități pentru care nu se specifică numărul orelor ce trebuie lucrate. Austeritatea amenință viitorul tinerilor”, a declarat Diane Abbott, unul dintre liderii partidului laburist. Ea a spus că „lupta împotriva austerității este o luptă a vremurilor noastre”. Mulți manifestanți purtau o mască de porc, sugerând astfel că unii câștigă nemeritat de mult comparativ cu restul societății. “Conservatorii cresc impozitele, dar unii plătesc mai multe taxe decât alții, iar aceștia nu se numără printre cei mai bogați oameni din societate”, a afirmat un protestatar care purta o astfel de mască.

Alți manifestanți au amintit de scandalul Panama Papers, care a dezvăluit că premierul Cameron a deținut acțiuni la un fond de investiții offshore al tatălui său, lucru pe care l-a negat inițial, dar pe care l-a recunoscut, în final, în urma unor presiuni politice și mediatice intense. Mișcarea anti-austeritate a scos în stradă zeci de mii de protestatari și anul trecut, atât la Manchester, cât și la Londra.

 

 

 

 

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri