Mii de persoane din Bulgaria au protestat miercuri împotriva planurilor de reformă a ajutoarelor destinate persoanelor cu handicap, reformă care, potrivit Guvernului de la Sofia, va combate abuzurile din sistem, transmite Reuters.
Plata ajutoarelor pentru persoanele cu handicap costă Bulgaria, cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană, 1,7 miliarde de leva (1,08 miliarde dolari) pe an. Însă, statisticile oficiale arată că aproximativ 900.000 de plăţi sunt făcute anual către 500.000 de beneficiari, iar această discrepanţă a dat naştere la acuzaţii de fraudă.
Planurile de reformă ale Guvernului au dus la critici venite din rândul Opoziţiei, care susţine că reforma va duce la diminuarea ajutoarelor şi îi va lăsa pe beneficiarii acestora sub pragul minim al sărăciei. În dorinţa de a evita protestele de miercuri, Cabinetul a renunţat la o serie de propuneri controversate, precum introducerea unor criterii mai stricte de evaluare a dizabilităţilor, însă şi aşa protestele din Sofia tot au avut loc.
"Nu este vorba de o reformă modernă, ci de o revocare a unor drepturi", a declarat Hristo Antonov, un protestatar din nord-vestul Bulgariei.
"Reforma preconizată are drept scop anularea unor venituri compensatoare pentru persoanele cu dizabilităţi şi trimiterea acestora pe piaţa muncii pentru a căuta locuri de muncă inexistente", a declarat, la rândul său, vicepreşedintele Consiliului naţional pentru integrarea persoanelor cu dizabilităţi, Adriana Stoimenova.
În replică, Guvernul de la Sofia susţine că proiectul său de reformă se bazează pe liniile directoare ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii care sunt destinate să readucă persoanele cu dizabilităţi în câmpul muncii. Ministrul Muncii, Biser Petkov, a declarat că se va întâlni joi cu reprezentanţii protestarilor pentru discuţii privind planurile de reformă.
"Scopul modificărilor pe care Guvernul le propune nu este reducerea sprijinului pentru persoanele cu handicap, ci o distribuţie mai corectă şi evitarea fraudelor", a spus Biser Petkov.
Un studiu derulat recent de Podkrepa, a doua mare confederaţie sindicală din Bulgaria, arată că 41% dintre peroanele cu dizabilităţi din Bulgaria se bazează numai pe ajutoarele pentru persoanele cu handicap, iar 83% dintre aceştia trăiesc sub pragul minim al sărăciei, care în Bulgaria este de 321 de leva (203 dolari) pe lună. AGERPRES