Jurnalul.ro Ştiri Externe Putin a suspendat un tratat cu SUA cu privire la plutoniul folosit în scopuri militare

Putin a suspendat un tratat cu SUA cu privire la plutoniul folosit în scopuri militare

Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat un decret luni pentru a suspenda un acord cu Statele Unite privind eliminarea plutoniului folosit în scopuri militare, încă un semn de înrăutăţire a relaţiilor între cele două state, relatează Reuters. 

Acordul, care a fost semnat în 2000 şi a intrat în vigoare în 2010, a fost suspendat ca urmare a 'apariţiei unei ameninţări la adresa stabilităţii strategice şi ca rezultat al unor acţiuni neprietenoase ale SUA faţă de Federaţia Rusă', se arată în preambulul la decret. 

Şeful Pentagonului, Ashton Carter, a criticat lunea trecută investiţiile Rusiei în "noile arme nucleare" şi a acuzat Rusia de un "dans al războiului" în ceea ce priveşte domeniul nuclear, potrivit publicaţiei 20Minutes. 

În cursul unei vizite la baza de rachete nucleare intercontinentale de la Minot, în Dakota de Nord - unul dintre cele trei situri care găzduiesc cele 400 de rachete intercontinentale americane Minuteman III -, Ashton Carter a criticat investiţiile Rusiei în "noile arme nucleare". 

El a declarat că liderii ruşi de astăzi par să fi "marea reţinere pe care o aveau conducătorii din epoca Războiului Rece, când îşi agitau armele nucleare". 

După anexarea Crimeii, Putin a declarat public că este pregătit să utilizeze arme nucleare în timpul operaţiunilor. Strategii occidentali sunt îngrijoraţi şi de proiectele Moscovei în materie de rachete cu rază scurtă şi medie de acţiune. Moscova este suspectată că a testat o rachetă de croazieră, încălcând Tratatul forţelor nucleare intermediare (INF) din 1987, care interzice armele nucleare cu rază medie de acţiune în Europa. AGERPRES

Subiecte în articol: Vladimir Putin
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri