Jurnalul.ro Ştiri Externe Putin, acuzat de uciderea spionului Litvinenko

Putin, acuzat de uciderea spionului Litvinenko

Asasinarea fostului spion rus Aleksandr Litvinenko, la Londra, în 2006, a fost făcută, cel mai probabil, cu aprobarea preşedintelui rus Vladimir Putin, este concluzia unei anchete publice realizate în Marea Britanie. Judecătorul Robert Owen, care a coordonat investigaţiile, spune că asasinatul nu putea fi realizat fără ştiinţa directorului serviciului rus de informaţii FSB, Nikolai Patruşev, şi a lui Vladimir Putin. Litvinenko a fost otrăvit cu poloniu-210, substanţă care i-a fost turnată în ceai.

Litvinenko a fost otrăvit în noiembrie 2006 la hotelul Millennium din Londra, unde acesta s-a întâlnit cu doi agenţi ai FSB, Andrei Lugovoi (în prezent deputat în parlamentul Rusiei) și Dmitri Kovtun (acum om de afaceri). Cei doi i-ar fi turnat lui Litvinenko poloniu-210 în ceai. Aleksandr Litvinenko, fost agent al FSB, dezertase în Marea Britanie și devenise un critic vocal al regimului lui Vladimir Putin. De asemenea, acesta colabora cu serviciile britanice de informaţii. După trei săptămâni de boală, Litvinenko a murit susţinând că a fost otrăvit la ordinul lui Vladimir Putin. La scurt timp, procurorul-șef al Marii Britanii cere ca Andrei Lugovoi să fie pus sub acuzare pentru crimă și cere extrădarea acestuia. Rusia refuză pe motiv că această procedură ar contravine constituţiei ţării. Ancheta a continuat până în 2013, când medicul legist solicită o anchetă publică a cazului. Ministerul de Interne se împotrivește, însă Curtea Supremă ordonă crearea unei comisii publice care să preia cazul. Ancheta începe în 2015, concluziile fiind publicate ieri.

Principalul paragraf al raportului este cel în care Sir Robert Owen, președintele comisiei, îi menţionează pe președintele Rusiei și pe directorul FSB: "Luând în considerarea toate dovezile și analizele (furnizate de MI6 n.r.) găsesc că operaţiunea de ucidere a lui Aleksandr Litvinenko a fost probabil aprobată de Nikolai Patrușev și de Vladimir Putin însuși". Owen spune că substanţa radioactivă folosită la otrăvirea fostului spion rus nu putea fi obţinută fără aprobarea celor doi, adăugând că Aleksandr Litvinenko devenise un inamic personal al președintelui Rus.

În urma publicării raportului, secretarul Theresa May, echivalentul ministrului de Interne în Marea Britanie, a declarat că premierul David Cameron va discuta aceste concluzii cu președintele Vladimir Putin "cu prima ocazie". Aceasta a adăugat că mandatele internaţionale de arestare pentru Andrei Lugovoi și Dmitri Kovtun rămân valabile. Un purtător de cuvânt al premierului britanic a calificat concluziile drept "tulburătoare". "Acesta nu este un comportament demn de un stat, cu atât mai puţin pentru unul care este membru al Consiliului ONU de Securitate", se arată în declaraţia purtătorului de cuvânt.

Rusia a negat acuzaţiile. Andrei Lugovoi, acuzat direct de asasinat, a calificat raportul drept unul absurd. "Ancheta confirmă poziţia antirusă a Londrei", a comentat acesta. "Regretăm faptul că un caz de drept comun a luat o turnură politică, umbrind relaţiile bilaterale"", a declarat Ministerul Rus de Externe.

Ancheta publică în cazul Litvinenko s-a bazat într-o bună măsură pe informații furnizate de serviciul britanic de spionaj MI6, care vor rămâne secrete. 62 de martori au fost audiați în decursul a şase luni. Litvinenko fugise din Rusia în Marea Britanie în anul 2000, motivând că este persecutat. Acesta a devenit un consultant al MI6, ajungând şi autor al mai multor articole critice la adresa lui Vladimir Putin.
 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri