Jurnalul.ro Ştiri Social Raed Arafat, despre introducerea tehnologiei în sistemul prespitalicesc: Există o rezistenţă de grup

Raed Arafat, despre introducerea tehnologiei în sistemul prespitalicesc: Există o rezistenţă de grup

Secretarul de stat în MAI Raed Arafat reclamă faptul că mai multe persoane atacă public sistemul de telemedicină din România, în contextul achiziţiei de ambulanţe. 

"Regulile pe care le avem în achiziţii de multe ori pot fi o piedică faţă de a introduce sisteme avangardiste în sistemele noastre de intervenţie. Aici trebuie să explicăm că legislaţia europeană permite, dar şi mentalitatea noastră trebuie să permită. (...) Dar întotdeauna găseşti pe cineva care să vină şi să zică de ce o faci. În acest an, fiind chiar o licitaţie de achiziţii de ambulanţe, a început să fie atacat public sistemul de telemedicină de câteva persoane, în ideea că de ce avem nevoie de el. Avem nevoie de el, pentru că anul trecut pot vorbi de 35.000 de transmisii de telemedicină din prespital, comparativ cu 32.000 în anul precedent şi numărul creşte în fiecare an. Ne aşteptăm să avem în următorii doi ani o creştere de peste 50.000 de transmisii de telemedicină, care ne permit să identificăm infarcturi, ritmul cardiac grav care necesită intervenţie imediată a echipelor medicale în sprijinul pompierilor şi asistenţilor", a declarat, sâmbătă, Raed Arafat, la o conferinţă susţinută la Universitatea Babeş-Bolyai. 

El a spus că sistemul prespitalicesc a început să fie suplimentat şi cu alte sisteme, cum ar fi cele de videostreeming, de transmitere de imagini în timp real de la faţa locului. "Tehnologia ne face să eficientizăm activitatea noastră, ajută pe teren chiar dacă medicul e la distanţă. Fără tehnologie nu putem merge mai departe, dar este foarte important să înţelegem care sunt locul şi rolul ei şi să ştim ce tehnologie trebuie să adoptăm pentru fiecare segment de care avem nevoie. Introducerea tehnologiei trebuie să fie bazată pe studii şi analize, dar am constatat că există şi o rezistenţă de grup la ea când vrei să o introduci", a menţionat Arafat. 

Conform Agerpres, el a participat, sâmbătă, la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării (FSPAC) a UBB la conferinţa "Tehnologie şi inovare în guvernare".

Subiecte în articol: raed arafat
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri