Potrivit unui proiect de ordin comun al Ministerului Educației și al Ministerului Sănătății, școlile vor trebui să asigure o distanțare fizică de un metru între elevi, să asigure un program care să prevină formarea aglomerațiilor, iar masca va fi obligatorie pentru elevi ți profesori.
Astfel, din 8 februarie, organizarea circuitelor în interiorul şcolii va trebui făcută prin demarcare cu benzi vizibile care să asigure „trasee prestabilite” de intrare, de deplasare în interiorul unităţii de învăţământ şi de părăsire a acesteia, facilitând păstrarea unei distanţe corespunzatoare între persoane.
„Sala de clasă va fi amenajată astfel încât să fie asigurată distanţarea fizică de 1 metru între elevi. Dacă configurația sălii de clasă (suprafață, mobilier etc) nu permite distanțarea fizică de 1 metru, atunci spațiul va fi organizat astfel încât să se asigure distanța maxim posibilă între elevi”, se arată în proiect.
De asemenea, deplasarea elevilor în școli trebuie limitată prin alocarea aceleiasi săli unei clase de elevi, iar profesorii vor schimba sala de predare.
Proiectul de ordin mai prevede că este interzis schimbul de obiecte personale și că va fi asigurată aerisirea claselor înainte de sosirea elevilor, prin deschiderea ferestrelor timp de minimum 30 minute, apoi în timpul pauzelor minimum 10 minute şi la finalul zilei, ținând cont de temperatura exterioară.
Autoritățile recomandă evitarea experimentelor practice care necesită mişcare şi/sau interacţiune strânsă între elevi.
„Elevii şi personalul didactic/didactic auxiliar/nedidactic vor purta mască in permanenta, atunci când se află în incinta unităţii de învăţământ”, se mai arată în proiect.
În ceea ce privește grupurile sanitare, proiectul prevede că este obligatorie disponibilitatea permanenta a substantelor dezinfectante și a prosoapelor din hârtie, de unică folosință; sunt interzise uscătoarele electrice de mâini şi prosoapele din material textil.
„Organizarea programului şcolar va avea în vedere posibilitatea începerii cursurilor la intervale orare diferite, astfel încât să se evite aglomerările la intrarea şi la ieşirea în pauze. Intervalele aferente pauzelor vor fi stabilite în mod eşalonat astfel incat sa existe un minim posibil de suprapunere”, potrivit proiectului.
De asemenea, în proiect se prevede că orele de educaţie fizică efectuate în sala de sport trebuie limitate la activităţi sportive care nu presupun efort intens, cu asigurarea obligatorie a distanţei fizice maxim posibile si a unei aerisiri permanente. Pentru desfăşurarea orelor de educaţie fizică, elevii vor fi instruiţi ca pe tot parcursul activităţii să nu îşi atingă faţa, gura, ochii sau nasul cu mâinile neigienizate.
Masca de protecţie nu este obligatorie în cazul preşcolarilor, se mai precizează în proiect.
„Părinţii vor fi încurajaţi să participe la educaţia pentru igiena şi sănătatea copiilor, astfel încât revenirea în şcoală să se faca în siguranţă. Părinţii vor fi încurajaţi să monitorizeze starea de sănătate a copiilor şi să acţioneze responsabil”, prevede proiectul de ordin.
Acesta mai prevede că cadrele didactice vor efectua triajul observațional al preșcolarilor/elevilor pe tot parcursul activităților școlare. „În cazul în care elevii prezintă în timpul orelor de curs stare febrilă sau altă simptomatologie specifică infectării cu SARS-CoV-2, se aplică protocolul de izolare. În cazul în care există un consimțământ informat și semnat al părinților cu privire la acordul de recoltare a probelor de exsudat nazofaringian în vederea testării elevilor simptomatici, aceștia vor putea fi testați, într-o prima fază, cu teste antigen rapide, în cadrul cabinetelor medicale. Toate testele rapide efectuate în cabinetul medical școlar de la nivelul unității de învățământ vor fi raportate către DSP/DSPMB. Dacă părintele/tutorele legal nu își exprimă acordul pentru testare, în cazul existenței unor simptome specifice, acesta va lua legatura cu medicul de familie în vederea stabilirii pașilor următori”, se mai arată în proiect.
Școlile se vor deschide din 8 februarie în trei scenarii, în funcție de incidența cazurilor de Covid din fiecare localitate.
Sursa: Mediafax