Jurnalul.ro Ştiri Locale Restricții pentru mașinile de peste 7,5 tone în perioada 11-15 august

Restricții pentru mașinile de peste 7,5 tone în perioada 11-15 august

de Redacția Jurnalul    |   

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunță că, în perioada 11-15 august, vor fi impuse restricții pentru mașinile cu masa totală de peste 7,5 tone pe A2, DN7, DN39 și DN22C.

Circulaţia vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă în zilele de vineri, sâmbătă, duminică, luni și marți pe unele sectoare de drumuri, anunță CNAIR.

Astfel, pe A2, Bucureşti (intersecția A2 cu DNCB) – Fundulea – Lehliu – Fetești – Cernavodă – Constanța (intersecția A2 cu A4), restricțiile se aplică vineri, între orele 12.00 și 22.00, pe sensul București-Constanța, sâmbătă, între orele 6.00 și 22.00, pe același sens, duminică între orele 6.00 și 22.00 pe sensul Constanța-București, iar luni și marți, între orele 6.00 și 22.00, pe ambele sensuri.

Pe DN7, Pitești (intersecția DN7 cu DN7C) - Râmnicu Vâlcea - Vestem (intersecția DN7 cu DN1), restricțiile sunt impuse pe ambele sensuri vineri între orele 18.00 și 22.00, iar sâmbătă, duminică, luni și marți între orele 6.00 și 22.00.

Pe DN39, Agigea (intersecția DN39 cu DN 39A) - Mangalia (limita municipiu), traficul este restricționat pe amebele sensuri vineri, sâmbătă, luni și marți între orele 6.00 și 22.00, iar duminică între orele 16.00 și 22.00.

Pe DN 22C, Murfatlar (intersecția DN22C cu DN3) - Cernavodă (intersecție DN 22C cu A2).

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: restricţii CNAIR
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri