Nu sunt curioasa din fire. Cel putin, nu intr-atat de curioasa, incat sa-mi bag nasul prin oalele tuturor. (Nu de alta, dar mai am nevoie de el!) Insa asa de tare mirosea a dulceata pe holul blocului in care locuiesc, incat, asemeni personajelor lui Disney, m-am luat dupa unda aromei de rai si... am batut la usa vecinei. Sa cer reteta (stiam eu insa ca ma va imbia si cu o chisea cu dulceata si un pahar cu apa).
Tingirea cu dulceata de zmeura abia ce fusese trasa de pe foc. Am dat sa ma indrept spre ea, cu linguroiul de lemn in mana, cand atentia mi-a fost distrasa de... caietul vechi de retete. Sau caietul de vechi retete; spuneti-i cum vreti.
Ei bine, am lasat dulceata deoparte, ca sa pot rasfoi in voie paginile scrise frumos, care adunau zeci de retete. Un semn de etamina lucrata cu arnici era pus chiar la "capitolul" DULCETURI. Nu va mai povestesc cum am facut de m-am dus acasa si cu un borcan de dulceata, si cu caietul vecinei.
O sa va transcriu insa una dintre retetele ei - a carei lectura, numai, mi-a adus aminte de cornul din via batranilor mei, ale carui fructe acrisoare ma imbiau, pe la sfarsitul vacantelor, sa ma urc sa le culeg, fara sa-mi mai pese de frunzele piscatoare.
Pe fila cu numarul 25 din caietul cu pricina sta scris:
"Dulceata de coarne - reteta de la Dada Ioana, 23 iulie 1967. Iei coarnele si le scoti samburii. ................
Citește rețeta mai departe