Ingrediente
pulpe de curcan
250 g roșii decojite
măsline
ceapă galbenă
cimbru
sare de mare
piper negru măcinat
400 g roșii
Mod de preparare
Asezonăm pulpele de curcan cu sare și piper și apoi le prăjim pe fiecare parte. Apoi crestăm pulpele, punem cimbru și le introducem la cuptor aproximativ 12-15 minute, la 180 °C. Separat, pasăm roșiile într-un blender, tăiem ceapa mărunt și o prăjim 2-3 minute într-o tigaie bine încinsă. Adăugăm roșiile pasate și măslinele și mai amestecăm încă 2-3 minute. Înainte să fie gata pulpele de curcan punem peste ele sosul de roșii. Poftă bună!
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri
Surse: Nicușor Dan va numi un prim-ministru dacă PSD și PNL nu vor reuși să se înțeleagă. Grindeanu vrea să întrebe CCR ce e de făcut
Antena 3
Compania de stat aflată în insolvență de 17 ani care a adunat datorii de 597.000.000 de lei: „Iazuri de decantare cu potențial de metale rare”
Libertatea.ro
Meko, acuzat că a furat mașina pe care i-o vânduse unui băiat! Declarații halucinante
Spynews.ro
Doua avioane de luptă s-au ciocnit în zbor pentru că piloții își făceau fotografii
Antena 3
O influenceriță MAGA atrăgătoare s-a dovedit a fi, de fapt, un băiat indian care a câștigat o avere pe seama conservatorilor singuri
Antena 3
Ce salariu are Mugur Isărescu, guvernatorul BNR. Lista completă a indemnizaţiilor primite, lunar, de şefii din instituţie
Antena 3
Radu Moldovan acuză dureri la inimă, după ce a fost "vizitat" de DNA. Bogdan Ivan: "E mentorul meu"
Observatornews.ro
Ce este „Ritualul urzicării” de Sfântul Gheorghe și ce semnificație are, de fapt, pe 23 aprilie
Antena 1
Ce tatuaj şi-a făcut David Popovici. Cum a apărut la Campionatele Naţionale de la Otopeni
Antena Sport
Doliu în rândul medicilor. Doctorița care a salvat mii de copii a murit
Stirilekanald.ro
Blake Lively a vorbit despre cazul „incredibil de dureros” al lui Justin Baldoni, după ce un judecător a respins procesul
CaTine.ro
Cartofi noi cu sparanghel, bacon și ouă fierte moi
HelloTaste.ro