Jurnalul.ro Ştiri Locale Au fost reținuți trei suspecți în cazul atacului de la o spălătorie auto din Pantelimon

Au fost reținuți trei suspecți în cazul atacului de la o spălătorie auto din Pantelimon

de Redacția Jurnalul    |   

Trei bărbați cu vârste între 20 și 25 de ani au fost reținuți pentru 24 de ore în urma incidentului violent petrecut la o spălătorie auto din orașul Pantelimon.

Suspecții sunt acuzați de tulburarea ordinii și liniștii publice, precum și de lovire sau alte violențe.

Incidentul a avut loc pe 8 mai, în jurul orei 18:30, când două persoane au fost agresate în incinta unei spălătorii auto, fiind împușcate cu un pistol de tip airsoft.

Victimele s-au prezentat la spital, iar unitatea medicală a alertat Poliția Orașului Pantelimon în aceeași seară, la ora 20:37.

Citiți mai multe AICI

În urma investigațiilor rapide, polițiștii au reușit să îi identifice pe cei trei suspecți, care au ajuns în custodia autorităților.

Reținerea acestora a avut loc vineri, iar sâmbătă cei trei urmează să fie prezentați judecătorului de drepturi și libertăți, cu propunere pentru luarea unei măsuri preventive.

Subiecte în articol: pantelimon spalatorie auto
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri