Oltencele sunt aprige, sunt muieri date naibii. Dacă nimereşti în gura unei oltence, te mănâncă şi din cuvinte, te mestecă şi cu măselele, nu degeaba se zice că femeile din Oltenia au o măsea în plus. Le place să se facă numai cum vor ele, le place să fie colonelese, să facă instrucţie cu bărbaţii din familie, cu cei de la serviciu. Ioana Radu a fost o olteancă prea puţin dispusă la negocieri, la târguieli. Mai ales că, după ce cânţi romanţa “Te-aştept pe-acelaşi drum de altădat'” şi “Radu Mamii”, ai la picioare nu numai majoritatea românilor, dar şi pe grangurii de partid. Erau topiţi după cântăreaţa cu voce gravă nu numai Ceauşeştii, ci şi ştabii Securităţii şi Armatei. Vijelia din temperamentul ei s-a simţit şi în viaţa particulară, a divorţat de cinci ori. Cum ceva nu-i convenea, le făcea bagajele soţilor neascultători şi le scotea geamantanele pe trotuar. Avea o trecere de neegalat la atotputernicii zilei. Când organele de control pentru cei cu acţiuni ilicite, care s-au îmbogăţit, l-au luat în vizor şi pe Ion Dolănescu, adunător de bani mulţi, case, maşini, Coana Ioana a dat telefon la CC, chiar la Ceauşescu, şi a tunat: “Lăsaţi-l pe Dolănescu în pace, că a primit bani din cântat!”. Şi Ion Dolănescu a scăpat din controale. Ioana Radu se afla în turneu în Israel, răscolea toate amintirile gingaşe în evreii născuţi în România, care umpluseră sălile. A enervat-o pe Doamna Romanţei prezenţa peste tot a unui individ trăgător cu urechea, i se înroşiseră ochii de atâta filaj, era spionul Securităţii printre artişti. A explodat Coana Ioana şi i-a spus chiar lui să-i facă legătura la CC şi s-a răstit la telefon: “Băi, Bodnăraş, retrage-l pe securistul ăsta din spatele nostru, că nu intru pe scenă!”. De fapt, o întâmplare i-a lăsat cu gura căscată de uimire pe români. La înmormântarea tatălui lui Ceauşescu, Andruţă, la pomenirea de după cimitir, acasă, la Scorniceşti, Ceauşescu a ordonat s-o aducă urgent o maşină pe Ioana Radu. Când Şefa Romanţei a intrat în casă, a zis să rostească toţi, după ea, Tatăl Nostru. Şi Ioana Radu a mai dat o poruncă: “Tatăl Nostru nu se spune decât în genunchi, să ne rugăm în genunchi cu toţii!”. Vocea ei nu permitea nicio nesupunere şi Ceauşeştii, cu tot Comitetul Central, s-au rugat în genunchi cu lumânări în mână.