Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Revista “BD Historia, benzi desenate istorice” dedică un număr evenimentelor din Decembrie 1989

Revista “BD Historia, benzi desenate istorice” dedică un număr evenimentelor din Decembrie 1989

de Magdalena Popa Buluc    |   

Lansarea numărului 2 al revistei “BD Historia – benzi desenate istorice” va avea loc vineri 20 decembrie 2019, ora 17:00 la Palatul Suțu (Muzeul Municipiului București). Intrarea este liberă.

 

Revista "BD HISTORIA - benzi desenate istorice", revistă de benzi desenate istorice, inițiată de autorul Mihai I. Grăjdeanu, își propune să aducă în atenția publicului de toate vârstele, momente importante din istoria României.

Numărul BD Historia din această lună este dedicat evenimentelor din Decembrie 1989 și reunește lucrări ale artiștilor consacrați din domeniul benzilor desenate dar și lucrări ale artiștilor la început de drum. La acest număr al revistei au colaborat și studenții Cercului de istorie contemporană al Facultății de Istorie, Universitatea din București.

 

 

Mihai Ionuț Grăjdeanu: Alături de mine în acest număr sunt maestrul Valentin Tănase (București), Anca Georgescu (Timișoara), Daniel Horia (Barcelona, Spania), Matei Butoi (elev din Târgoviște), Șleam Georgiana (Baia Mare), Traian Ionescu (Bacău) și Cucoș Ștefan (elev din București). Am colaborat la acest numar cu Croitoru Andreea Cristiana, Cristian Alexandru Dumitrescu, Lengher Mihai-Radu, Serghei Pricopiuc, membrii Cercului de Istorie Contemporană Româneasca din cadrul Facultății de Istorie, Universitatea din București. Dealtfel, Facutatea de Istorie si Muzeul Municipiului București sunt parteneri și susținător al revistei.

 

Mihai Ionuț Grăjdeanu: BD Historia este un proiect de bandă desenată pe care l-am lansat în luna septembrie 2019, mai întâi în ziarul Certitudinea printr-un serial BD intitulat ,,Momente din istoria comunismului în România" apoi în luna noiembrie 2019 am lansat numarul pilot (nr. 1 al revistei) la Facultatea de Istorie, Universitatea din București în cadrul evenimentului ,,Metode digitale de (re)prezentare a istoriei comunismului în România” urmând prezentarea revistei la Târgul de Carte Gaudeamus, București 2019.

 

Invitat de onoare al acestui număr este maestrul Valentin Tănase. ,,Prima mea bandă desenată de amploare a fost un serial de 24 de pagini având ca subiect ‘Burebista’. De aici a început cariera mea de ilustrator de bandă desenată. Am publicat sute de pagini care s-au realizat în timp pe toate subiectele: bandă desenată istorică, de science fiction, de actualitate, am colaborat cu reviste, edituri și autori renumiți din țară și de peste hotare, cu precădere Franța și Belgia” (Valentin Tanase)

Anca Georgescu a realizat atât copertele celor două numere cât și benzi desenate în nr.2 al revistei. ,,Coincidența face ca orașul copilăriei mele să fie Târgoviște, cel al adolescenței și maturității Bucureștiul, în prezent locuind, de mai puțin de un an, în Timișoara, toate cele 3 orașe fiind punctele fierbinți ale revoluției din decembrie `89. La acel moment, Timișoara era subiect tabu (16-17 decembrie) și auzisem de începutul sfârșitului, împreună cu părinții și fratele, doar la radio - Europa Liberă. Și iată că cercul e complet și după 30 de ani sunt în locul de pornire al revoltei. Subiect plin de încărcare și greutate, momentul `89, cu atât mai mult pentru cineva care vrând-nevrând constată cum parcă soarta regizează viața prin ‘turul’ celor 3 orașe.” (Anca Georgescu)

Un alt invitat al revistei este artistul Traian Ionescu din Bacău. ,,Amintirile din comunism sunt mai mult niste senzații, cum ar fi frigul, greutatea plapumei cu care eram învelit de ai mei și fețele cenușii ale oamenilor pe stradp. Singura amintire pe care o am vara este de când stăteam la coadă cu mama la alimentara de la bloc. Poate mai e una la magazinul cu jucării din centrul orașului. Aveam șase ani la revoluție și, împreună cu familia am urmărit în direct ce credeam pe atunci că va fi căderea definitivă a unui regim sângeros și toxic. Un lucru interesant este că imaginile pe care le am în memorie înainte de ‘89 sunt alb-negru iar după revoluție au început să devină color, ca în filmul ‘Pleasantville’.” (Traian Ionescu)

 

Intiatorul revistei BD Historia Benzi Desenate Istorice.

Mihai Ionuț Grăjdeanu (n. 1987), este autor prolific de bandă desenată și romane grafice. A inițiat multiple proiecte editoriale, precum „Legendele Dacilor”, "Comics Didactic" și BD HISTORIA Benzi Desenate Istorice. Participă la expoziții personale și de grup în țară și peste hotare. În 2016 a reprezentat România la Festivalul Internațional de Benzi Desenate din Bruxelles, Belgia. În 2017 a reprezentat România la Salonul de Benzi Desenate din Veles, Macedonia, unde a primit Premiul organizatorilor. Susține ateliere de benzi desenate în cadrul festivalelor, în școli, muzee și teatre din întreaga țară. Este organizatorul expozițiilor "Artă la pachet", București (2010-2011), fondatorul Clubului de benzi desenate din Mangalia, Râșnov, de la colegiul Spiru Haret București și Opera Comică pentru Copii București. Este co-organizatorul Salonului BD - "Povești din București în benzi desenate" la Muzeul Municipiului București (2014-2019) și curatorul seriei de expoziții ,,Maestri ai benzii desenate romanesti" la Palatul Suțu (2018 – 2019 Muzeul Municipiului București). Co-inițiatorul Salonului BD Brașov - "România 100 în benzi desenate" 2018 și inițiatorul Salonului BD Jocmania, Râșnov 2019. Predă bandă desenată la școala primara Montessano, Opera Comică pentru Copii și Kleine Schule.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri