Jurnalul.ro Ştiri Externe REVOLTĂTOR! Un copil de 11 a condus o maşină după ce a furat-o şi a ucis un om

REVOLTĂTOR! Un copil de 11 a condus o maşină după ce a furat-o şi a ucis un om

Un elev din China în vârstă de 11 ani, pasionat de şofat, a ucis un pieton după ce a furat o maşină şi a provocat un accident, a scris vineri presa locală. 

Băiatul, care urmărea pe internet site-urile de conducere auto, a vrut să treacă la practică luni în oraşul Taicang, lângă Shanghai, a scris un ziar local pe pagina de pe reţeaua socială WeChat. 

El a intrat într-o maşină lăsată deschisă din parcarea unei agenţii de închiriere şi a pornit la drum. Încercând să depăşească un alt vehicul, a lovit un pieton şi apoi a continuat drumul fără a opri, conform ziarului, citat de AFP. 

Pietonul, un tânăr care urma să devină tată, a murit a doua zi la spital. Poliţia a dat de urma tânărului şofer care a fost arestat. O anchetă este în curs de desfăşurare. 

Poliţia locală nu a putut fi contactată pentru comentarii.

Sursa: Agerpres

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri