Să-l redescoperim, zic, pe Robert Desnos, așa cum l-a iscodit cercetătorul Toader Saulea într-un portret memorabil prins în monumentala lucrare Dicționarul scriitorilor francezi (Polirom, 2012): „Tatăl, Lucien Gustave Adolphe Desnos, născut la Saint-Martin-l’Aiguillon (Orne), stabilit la Paris în adolescență, era angrosist de carne de pasăre și vânat în Hale. Mama, Claire Guillais, născută la Paris, originară tot din Orne după tată, era fiica unui comerciant de carne de pasăre. Copilul este crescut în respectul familiei, al credinței și al patriei. Legendarul cartier al copilăriei, Saint-Martin, și vacanțele petrecute la mare aveau să impregneze durabil imaginarul poetului. Elev la École Municipale Supérieure Turgot, Desnos trece drept «gălăgios, dezordonat, neascultător, împrăștiat, neglijent, neatent, șiret și leneș». Este atras de franceză și limbi străine (engleza, spaniola). În timpul unui stagiu de engleză în Anglia, la Lynton College din Herne Bay (Kent), Robert Desnos este plăcut tulburat de pedepsele corporale, în care, pedepsit el însuși, savurează plăcerea erotică a suferinței. Își dezamăgește părinții mulțumindu-se doar cu brevetul de studii elementare, iese de sub tutela lor, închiriindu-și o cameră, lucrează într-o drogherie, traduce prospecte medicale, devine secretarul scriitorului liber-cugetător Jean de Bonnefon, în biblioteca acestuia descoperindu-i pe Rétif de la Bretonne, Laclos, precum și pe micii și marii romantici. Frecventează cercul tinerilor anarhiști, descendenți spirituali ai celebrei Bande a lui Bonnot, ostili continuării unui război-măcel și fără noimă. Sfătuit de Louis-de-Gonzague Frick, îi citește pe Apollinaire și Laurent Tailhade”.
Supranaturalul, ca formă de existență
Robert Desnos debutează în revista La Tribune des Jeunes (1918), patronată de Henri Barbusse, cu trei poeme de factură simbolistă: Aquarelle, Casqués du heaume (Cu coiful pe cap) și Chanson. „Sub impactul lecturilor din Nerval, începe să-și transcrie visele cu o precizie uluitoare. Caută un echilibru în versul alexandrin cu poemele L’Ode à Coco și Le Fard des Argonautes, cel din urmă publicat în 1920 de revista Le Trait d’union. Încorporat în martie 1920, suportă greu disciplina militară la Chaumont (Haute-Marne), este avansat caporal, vrea să-și continue serviciul la Constantinopol, însă ajunge în Maroc (mai 1921). Aici trăiește ca într-o grădină a desfătărilor. Revenit la Paris, constată declinul mișcării Dada, cu care îl ținuse la curent Benjamin Péret, se angajează secretar de redacție la Paris-Médical, își regăsește prietenii (Jacques Baron, René Crevel, Max Morise, Roger Vitrac) și este surprins de consonanța stărilor sale de reverie cu dicteul scriiturii din Les Champs magnétiques, experiență întreprinsă în comun de André Breton și Philippe Soupault. Scrie, în ecou, culegerea de povestiri Les Nouvelles Hébrides, din care revista Littérature (nr. 4) publică «Pénalités de l’Enfer» («Penalizări din Iad»). La inițiativa lui René Crevel, Desnos participă, pe 25 septembrie 1922, la prima ședință de «somn hipnotic», dovedindu-se un medium desăvârșit și complăcându-se chiar în această «epidemie de somn», până la cufundarea în «ceea ce era cel mai natural în el, supranaturalul» (Jean Bernier)”, evidenția biograful Toader Saulea.
Alăturat „fanaticilor” Freud și Picasso
În continuare: „Suspicioșilor, care îl consideră un trișor, Desnos le răspunde, cumva în continuarea argumentului formulat de Aragon - ceea ce e simulat e gândit, deci există -, că mistificarea poate ieși de sub controlul autorului ei și că, prin urmare, «mistificatorul poate face lucruri grave fără voia lui». Breton consacră teoretic (Entrée des médiums) somnul hipnotic, văzând în el încununarea «dicteului magic» suprarealist, Desnos apărându-i în postura omului absolut liber, în stare «să săvârșească minunea cu ochii închiși». Fascinat de ingeniozitatea și simțul misterului în piesele lui Raymond Roussel, se manifestă entuziast, turbulent chiar, în timpul reprezentațiilor (Locus solus, L’Étoile au front) și îi consacră mai multe articole în perioada 1924-1933, între care O viață excentrică. Raymond Roussel, misteriosul. Continuă experiența scrisului automat cu volumul Deuil pour deuil (Doliu pentru doliu) (1924), trece, în ochii lui Breton, drept un «profet» al suprarealismului, de «o mie de ori mai revoluționar decât revoluția» și, împreună cu Freud și Picasso, un «fanatic de primă mărime», în stare să modifice miraculos viața și moravurile oamenilor. Preia, prin telepatie, chipurile, patronimul Rrose Sélavy de la Marcel Duchamp, acesta însuși permutat în «marchand du sel», dovedind o virtuozitate de «rhétoriqueur» în deconstruirea fonetică, gramaticală și semantică a cuvintelor: L’Aumonyme, Rrose Sélavy, Langage cuit (Limbaj la cuptor)”.
Opium și amor
Începând din 1923, Desnos scrie articole literare și artistice în La Vie moderne și Paris-Journal, iar din 1925 este redactor la Paris-Soir, preocupat deopotrivă de muzică, teatru și cinema. „Frecventează atelierele pictorilor André Masson și Joan Miró din Rue Blomet, la doi pași de renumitul cabaret Le Bal Nègre. Se instalează (1926) în atelierul părăsit de Masson, unde îl găzduiește pe prietenul său Georges Malkine, în compania căruia fumează opium. Scrie narațiunea poetică La Liberté ou l’Amour! (Libertatea sau Dragostea) (1927) și poemul liric în catrene clasice The Night of Loveless Nights (Noaptea nopților fără iubire) (1930), ilustrat de Georges Malkine. În 1925 se îndrăgostește de Yvonne Georges, cântăreață la Olympia, care se credea fiica lui Nerval. «Pătimașă, dureroasă», potrivit mărturiei lui Théodore Fraenkel, această iubire este un «naufragiu», nefiind împărtășită de artistă, care, abuzând de alcool, tutun și droguri, se stinge din viață pe 22 aprilie 1930. În Second Manifeste du surréalisme (decembrie 1929), Breton își ia rămas-bun de la Desnos, reproșându-i «o prea mare complezență față de sine însuși», precum și exercitarea «uneia din activitățile cele mai primejdioase cu putință, activitatea jurnalistică...»”, mai semnala Toader Saulea.
Absoluta libertate a scriiturii
Răspunsul? „În replică, Desnos cosemnează Un cadavre - Breton fiind astfel a treia victimă a unui tribunal literar, după Anatole France și Maurice Barrès - și redactează singur un Troisième Manifeste du surréalisme (ianuarie 1930), publicat în Paris-Midi, în care declară fără drept de apel că «André Breton este depus în mănăstirea sa literară, capela sa este dezafectată, iar suprarealismul a intrat în domeniul public». Lovite de criza financiară, multe publicații suprimă colaborările, astfel că Desnos este nevoit să accepte un post de administrator imobiliar, episod evocat în textul pitoresc Gérances d’immeubles (Administrații imobiliare). Locul «stelei» (Yvonne) în inima și poezia lui Desnos este ocupat, începând din 1928, de o «sirenă», Lucie Badoud, devenită Youki («zăpadă trandafirie») grație nudului pictat de Foujita și expus la Salonul de Toamnă din 1924. Corps et biens (Corpuri și bunuri) (1930), publicat de editura La Nouvelle Revue Française, reprezintă un prim bilanț poetic, având ca principiu de bază absoluta libertate a scriiturii. Colaborările la radio, cu Paul Deharme, reprezintă pentru Desnos o aventură spirituală, concretizată într-o poetică a informației și a publicității cu ritmul împrumutat din creația populară (La Complainte de Fantômas [Colinda lui Fantomas], 1933, pe muzică de Kurt Weil)”.
Rezistența, Gestapoul, tifosul…
Continuă creația poetică (Les Sans cou [Fără grumaz], 1934) străduindu-se să scrie, în 1936, câte un poem pe zi, texte adunate apoi în volumul État de veille (Stare de veghe) (1943). Din nou tușe ale cercetătorului Toader Saulea: „Mobilizat (1939), mai întâi la Nantes, apoi în Alsacia, cade prizonier, este eliberat și ia parte la Rezistență în cadrul rețelei «Agir». Semnează poeme în Poésie 42 și L’Honneur des poètes, cu pseudonimele Lucien Gallois, Pierre Audier, Valentin Guillois, Cancale. Publică, sub titlul Fortunes (1942), poemele din ultima decadă și romanul Le Vin est tiré... (Vinul, odată tras din butoi...) (1943), explorare a universului drogurilor. Arestat de Gestapo pe 22 februarie 1944, Robert Desnos este încarcerat la Fresnes, apoi la Compiègne, Buchenwald și în cele din urmă la Flöha (Saxa). De aici, o parte din prizonieri, între care și Desnos, sunt transferați la Terezina (Cehoslovacia), unde poetul, bolnav de tifos, se stinge în dimineața zilei de 8 iunie 1945. Prin voința scriitorului, Youki Desnos este moștenitoarea sa unică”.
Veghe și somn, viață și poezie, etic și estetic
Și câteva comentarii critice: „Scriitor autodidact, umbrit de formația intelectuală a confraților mai vârstnici (Aragon, Breton), Robert Desnos, deși un «adormit formidabil», socotit de Breton printre cei care au făcut «act de suprarealism absolut», este mai aproape de Apollinaire prin orfismul scriiturii și, declarându-se un «spirit religios», înrudit cu Max Jacob prin dorința de reinstaurare a acordului originar, poetic, dintre om și lume. Medium exemplar, al cărui dublu prenume, Robert Pierre, îl conecta mental, afirma el, cu Robespierre, Desnos «vorbește suprarealist la dorință», discursul său «oracular», diurn-nocturn, fiind astfel, în viziunea suprarealistă, expresia concretă a legăturii enigmatice, dar indisolubile dintre real și ireal, veghe și somn, conștient și inconștient, viață și poezie, etic și estetic. În acest sens, Desnos întruchipează ceea ce s-ar putea numi «maieutica», momentul nașterii suprarealismului”.
Opere și traduceri
Deuil pour deuil (1924); C’est les bottes de sept lieues cette phrase „Je me vois” (1926); La Liberté ou l’Amour! (1927); The Night of Loveless Nights (1930); Corps et biens (1930); Les Sans-cou (1934); Fortunes (1942); État de veille (1943); Le Vin est tiré… (1943); Contrée (1944); Le Bain avec Andromède (1944); Trente Chantefables pour les enfants sages (1944); Félix Labisse (1945); La Place de l’Étoile (1945). Postume: La Rue de la Gaîté (1947); Les Trois solitaires (1947); Les Regrets de Paris (1947); Chantefables et Chantefleurs (1952); De l’Érotisme considéré dans ses manifestations écrites et du point de vue de l’esprit moderne (1953); Domaine public (1953); Mines de rien (1957); De tous les spectacles (1960); Calixto (1962); Cinéma (1966); Les Pénalités de l’Enfer ou Les Nouvelles Hébrides (1974); Destinée arbitraire (1975); Nouvelles Hébrides et autres textes, 1922-1930 (1978); La Ménagerie de Tristan (1978).
În limba română
Noaptea nopților fără iubire. Poeme (antologie și traduceri Vasile Nicolescu și Tașcu Gheorghiu, prefață Vasile Nicolescu), București, 1969.
81 de ani s-au împlinit în 8 iunie 2026 de la moartea poetului și scriitorului Robert Desnos.
Robert Desnos a fost, împreună cu Freud și Picasso, un «fanatic de primă mărime», în stare să modifice miraculos viața și moravurile oamenilor. - André Breton, părintele suprarealismului
Desnos întruchipează ceea ce s-ar putea numi «maieutica», momentul nașterii suprarealismului. - Toader Saulea, cercetător
Mobilizat (1939), mai întâi la Nantes, apoi în Alsacia, Robert Desnos cade prizonier, este eliberat și ia parte la Rezistență în cadrul rețelei «Agir».