Jurnalul.ro Auto Cea mai scumpă electrică: Extravaganță Rolls-Royce

Cea mai scumpă electrică: Extravaganță Rolls-Royce

de Cătălin F. Vărzaru    |   

În timp ce restul industriei auto oftează colectiv că „oamenii foarte bogați nu prea vor electrice”, Rolls-Royce a decis că soluția este… să lanseze cea mai scumpă mașină electrică din lume.

Project Nightingale, construit în serie ultralimitată, probabil în 100 de exemplare, va fi la un preț care face un penthouse din Londra să pară chilipir, undeva la 9,5 milioane de euro. Designul? Evident, unic. Nivelul de personalizare? Practic nelimitat.

Pentru Rolls-Royce, electrificarea nu este despre salvarea planetei. Este despre liniște absolută, rafinament și acel sentiment că plutești într-un obiect care costă obscen de mult. Chiar în timp ce alți producători premium își temperează ambițiile electrice, spunând că bogații nu sunt convinși, Rolls-Royce vine cu o extravaganță. Pentru că, în lumea bogaților, dacă ceva nu se vinde ușor, îl faci mai rar, mai scump și mult mai exclusivist.

Subiecte în articol: rolls royce masina electrica scumpa
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri