Jurnalul.ro Ştiri Observator Românii se tem cel mai mult de cutremure și incendii

Românii se tem cel mai mult de cutremure și incendii

de Redacția Jurnalul    |   

Cutremurul şi incendiul continuă să fie principalele riscuri de care se tem peste 50% dintre români atunci când vine vorba despre locuinţele lor, reiese din cel mai nou studiu sociologic realizat de IRES, la solicitarea Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR).

Conform unui comunicat, acest top al riscurilor este completat de furtuni şi vijelii (29% dintre români), explozii (22%), inundaţii naturale (21%), furturi (18%) şi alunecări de teren (13%).

Riscul de cutremur este conştientizat în special de românii cu vârste de peste 50 de ani, iar riscul de incendiu este conştientizat mai mult de către cei cu vârste între 18-35 de ani, din zona de Sud, Bucureşti şi Dobrogea.

"Faptul că românii sunt tot mai conştienţi de riscurile la care sunt expuşi şi vor să afle mai multe despre formele de protecţie financiară la care au acces ne determină să accelerăm demersurile noastre de informare - pentru ca fiecare dintre noi să fie #sigurACASĂ alături de cei dragi", a declarat Alexandru Ciuncan, preşedinte & director general al UNSAR.

Anul trecut, companiile de asigurări membre UNSAR au achitat proprietarilor de locuinţe despăgubiri de peste 43,3 milioane lei doar pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de incendii locuinţelor, în baza asigurărilor facultative.

 

Subiecte în articol: romani cutremure incendii
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri