Prima legendă luată la puricat e cea a lui Toma Alimoș, personaj inclus în circuitul scris al educației neaoșe (și) de poetul și omul politic Vasile Alecsandri (în acest sens cedăm cuvântul profesorului Gheorghiță Ciocioi, antropolog la Universitatea din București): „Toma Alimoș este un nume de erou de baladă (în fapt, cântec popular - termenul de baladă fiind relativ târziu intrat în limbă). Alimoș, asemenea multor alte nume de haiduci ori voievozi, din veacurile trecute, depășește granițele arealului românesc (în folclorul bulgar sunt destul de bine cunoscuți, de pildă, Mihai Viteazul, ori haiducul Stângă)”. V-am reținut atenția, da?
Origini turcești/arăbești pentru „voinicul mare la sfat”
Facem loc în continuare explicațiilor etnologului: „Alimoș e un nume cu origini turcești, chiar dacă ar putea fi vorba de un român, ori de un viteaz din Balcani. La sud de Dunăre, Alimoș are drept corespondent numele de Alimov (cu știuta terminație slavă), fiind provenit din turcă: âlim= învățat, înțelept, «om cu carte». Numele turcesc Âlim a fost preluat, la rându-i, din arabă - în Balcani fiind unul bine cunoscut, mai ales în trecut, printre cei peste un milion de turci (chiar mai numeroși până în 1880)”. În completare:
„De altfel, Toma Alimoș al românilor nu-și dezminte numele, fiind «’nalt la stat», dar, mai ales, «mare la sfat» (învățat), eroul nepărând a veni de foarte aproape, chiar dacă de puțină vreme se împământenise («Pe la mine ce-ai cătat?... Păduri mari mi-ai dărâmat»)...”
Pintea? Iubitor și strângător de arginți
Dar Pintea? E get-beget românesc? „Pintea este un nume întâlnit pe o arie destul de întinsă (deși nu unul foarte uzitat), din Maramureș până în nordul Greciei - în general, la români, bulgari și macedoneni. Numele este făcut celebru de un haiduc din Țara Lăpușului, îndată după ce Ardealul iese de sub suzeranitatea otomană, iar pașalâcul Ungariei își recăpătă statutul anterior, după controlul turc de peste 150 de ani (1541-1699)”. Interesant… „Pintio, Pintia, Pintev, Pintiev, Pintov sunt câteva din formele acestui nume întâlnite în trecut, dar și astăzi, la sud de Dunăre. Dacă la noi unii cercetători cred (fără dovezi sigure în privința evoluției numelui dat) că Pintea și-ar putea avea originea în Pintilie, Pantelei, Pantelimon, la sud de Dunăre acest nume este considerat ca fiind întru început un supranume, «pintia» însemnând iubitor/strângător de arginți (inclusiv prin jaf), avar, dornic de averi, calic”.
Supranume, nume, legendă
Mai mult: „Chiar dacă termenul este astăzi un arhaism, el este întâlnit adeseori în literatura cultă (la Ivan Vazov, de pildă), nu doar cea populară, exact cu acest sens. Origine sa este limba turcă: «pinti» - înțelesul fiind același. Poate că haiducul Pintea era darnic, dar aduna din destul averi (ale celor bogați). Or, termenul turcesc, prin circulația sa extinsă, a făcut ca supranumele să devină un nume cu timpul, fiind purtat, încetul cu încetul, de oameni cu alte moravuri”.
Mâna dreaptă a lui Mihai Viteazul
Mai departe, pe urmele altui haiduc celebru: „Baba Novac e un nume de erou cunoscut nouă, tuturor. Nu doar din legende și balade. «Mâna dreaptă» a lui Mihai Viteazul, erou național al Serbiei, cântat în zeci de «bugarštice» (cântece de vitejie, într-o limbă slavă sudică, ceva mai aproape de sârbo-croată decât de bulgară - din Timoc și până dincolo de Niș), haiducul poartă, în baladele românești, sârbești și bulgărești, felurite nume: Baba Novac = tata (din tc.) Novac, Novac cel Bătrân, Stari Novak, Starina Novak, Novak Debelici, Debel Novak, Debeleak etc.”. În legătură cu Novac există chiar și repere academice: „Născut la Poreci, o insulă de pe Dunăre, se va stabilit la Niș, unde ajunge un negustor vestit. Va fi nevoit să apuce mai apoi, din pricina deselor sale conflicte cu turcii, drumul Valahiei. Mama sa - după cum toată lumea a căzut de acord - era româncă din Timoc”.
Gruia Pieptosu’
Iar celălalt părinte? „Tatăl îi este aprig «disputat» și astăzi de români, sârbi și bulgari. Numele (ori supranumele) purtate de cei din familia sa sunt de coloratură timoceană (româno-slavo-turcă). Fratele său poartă numele de Radivoj, iar doi dintre fii se numesc Tatomir/Strațimir și Gruia (Gruiță/Grui/Grudi etc.). Ultimul nume, cel al fiului mai mare (născut la sud de Dunăre) al lui Baba Novac - alături de care viteazul erou timocean a apucat să lupte - Gruia (Груя), este forma slavo-românească din Timoc (dar și dintr-o parte însemnată a ținutului șopilor - dialect intermediar între limbile sârbă și bulgară) a numelui de Gruio (Gruiu), provenit din «grudi» (sb.) și «grudio/grud» (bg.) = piept. În traducere românească: «Pieptea»”.
Balade românești, sârbești, bulgărești
Și mai limpede: „Pieptea este o poreclă, cel mai probabil, exprimând calitățile sale de viteaz («Lat e-n spate, gros în os»). Țarigradul, Sofia, Plovdivul, Nișul, dar și cetăți mai îndepărtate din Serbia și Grecia de astăzi - sunt locuri de legendă în care vitejia lui Gruia se arată cu prisosință. În chiar «sălașul» vrăjmașilor săi. «Gruiță și Arapul», «Novac și Radivoj îl vând pe Gruiță», «Gruio și pașa din Zagoria» sunt trei balade bulgărești și sârbești, din cele câteva zeci cunoscute, despre eroul cântat și în baladele noastre”. Ultima observație: „În românește, termenul de «grui» are înțelesul de «piept de deal», «loc ceva mai înalt decât relieful dimprejur». Gruița și Gruiu sunt și ele nume ale unor localități ce pornesc de la aceeași rădăcină”.
„Viclenii” pozitive
Cum ne-am îmbogățit vocabularul cu termenii „hâtru”, „mândru”/„orgolios”? Profesorul Gheorghiță Ciocioi: „«Hităr»/«hitrîi», «hitro» = viclean în slava veche, bulgară, rusă, ucraineană (sub formele aferente) - a dat în română «hâtru» = poznaș, mucalit. «Viclenii» pozitive, așadar… Cât despre «mădăr» («înțelept», în slavă), acesta devine «mândru», «orgolios», în românește”.
„Prost”, decăzut pe scara valorilor (românești)
Nu în același mod (pozitiv) a evoluat cuvântul „prost”, (pre)luat de români de la vecinii slavi. „Termenul slav ce desemnează cuvântul «simplitate» în slava veche - «prost» -, la noi a fost coborât pe scara valorilor, «prost» însemnând pur și simplu «nătărău», «prostănac», «tont» etc. Eh, dacă în slava veche «prost» = «simplu», în rusă și bulgară se spune «prosto», iar în ucraineană, «prostii». «Prostota» e simplitate. Evident, «prost» nu era cel vulgar, necioplit, tembel, ci omul chiar firesc, în rânduială”, a mai punctat antropologul Gheorghiță Ciocioi.
Versuri în cinstea lui Pintea
„În tăt Maramureșu’
Nu-i ca Pintea Viteazu’
Pă cei gazde-i prinde-n clește,
Pă săraci bine-i păzăște”.
„Alimoș e un nume cu origini turcești, chiar dacă ar putea fi vorba de un român, ori de un viteaz din Balcani”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog
„La sud de Dunăre, Alimoș are drept corespondent numele de Alimov (cu știuta terminație slavă), fiind provenit din turcă: âlim= învățat, înțelept, «om cu carte»”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog
„Pintea este un nume întâlnit pe o arie destul de întinsă (deși nu unul foarte uzitat), din Maramureș până în nordul Greciei. În general, la români, bulgari și macedoneni”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Numele Pintea este făcut celebru de un haiduc din Țara Lăpușului, îndată după ce Ardealul iese de sub suzeranitatea otomană, iar pașalâcul Ungariei își recăpătă statutul anterior, după controlul turc de peste 150 de ani”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Mama lui Baba Novac - după cum toată lumea a căzut de acord - era româncă din Timoc. Tatăl îi este aprig «disputat» și astăzi de români, sârbi și bulgari”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog