Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie România scade în clasamentul brandurilor de țară

România scade în clasamentul brandurilor de țară

de Adrian Stoica    |   

România a căzut două locuri în clasamentul celor mai valoroase branduri de țară, ajungând pe poziţia 49, potrivit ediției din acest an a raportului Nations Brands întocmit de firma britanică de consultanță Brand Finance. Ţara noastră este flancată de Pakistan, locul 48, şi Ungaria, care a urcat două poziții, până pe locul 50, după doi ani în care a staționat.

 

Valoarea brandului de țară este calculată pe baza estimărilor privind evoluția produsului intern brut într-un orizont de 5 ani, clasamentul incluzând 100 de economii.

 

 

SUA au rămas pe prima poziție în clasament, cu o valoare de 23.738 miliarde de dolari, în scădere cu aproape 3.000 miliarde de dolari față de anul trecut, urmate de China, cu un brand evaluat la 19.485 miliarde de dolari, Japonia (4.532 miliarde de dolari), Germania (3.812 miliarde de dolari) și Marea Britanie (3.314 miliarde de dolari). Topul primelor 10 cele mai valoroase branduri naționale este completat de Franța (2.699 miliarde de dolari), India (2.027 miliarde de dolari), Canada (1.900 miliarde de dolari) și Italia (1.776 miliarde de dolari).

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri