România se află pe locul 28 în topul țărilor cu cei mai fericiți oameni din lume în 2022, realizat de World Happiness Report.
Lider rămâne în continuare Finlanda, urmată de Danemarca, iar pe trei este Islanda, care a luat locul Elveției, căzută pe patru. Top 5 este încheiat de Țările de Jos.
Măsurarea bunăstării se bazează pe 3 indicatori: evaluarea vieții, emoțiile pozitive și emoțiile negative. Raportul acordă o atenție deosebită anumitor activități zilnice specifice și emoțiilor pentru a urmări mai bine modul în care COVID-19 a modificat diferite aspecte ale vieții. Clasamentul evaluează fericirea, bunăvoința și încrederea din perioada pandemiei și după aceasta.
România se află pe locul 28, înaintea Spaniei sau a Italiei. Față de ediția precedentă, țara noastră a făcut un salt spectaculos și a ajuns pe locul 28, o ascensiune de 18 locuri.
Mai puțin fericiți decât românii sunt, conform studiului spaniolii (locul 29), italienii (31), sârbii (43), croații (47) iar mult mai nefericiți par a fi bulgarii (85) și turcii (112).
Pe ultimele locuri se află: 142.Botswana, 143. Rwanda, 144. Zimbabwe, 145. Liban, 146. Afganistan
(sursa: Mediafax)