Jurnalul.ro Sport Fotbal international Rudi Garcia, noul antrenor al clubului Napoli

Rudi Garcia, noul antrenor al clubului Napoli

de Redacția Jurnalul    |   

Napoli l-a angajat pe fostul antrenor al Romei, Rudi Garcia, pentru a-l înlocui pe Luciano Spalletti. Campionii au anunțat joi numirea francezului prin intermediul site-ului oficial și al rețelelor de socializare, printr-un scurt comunicat.

"Aurelio De Laurentiis are plăcerea de a anunța că Rudi Garcia va fi noul antrenor al lui Napoli".

"Pentru el, cele mai sincere urări de bun venit și o urare de succes".

Campioana din Serie A nu a confirmat durata contractului lui Garcia.

În vârstă de 59 de ani, acesta a plecat în aprilie de la Al-Nassr FC a lui Cristiano Ronaldo. El are experiență în Serie A, după ce a mai antrenat Roma, între 2013 și 2016. Giallorossi l-au demis în ianuarie 2016, aducându-l pe Spalletti.

De data aceasta, s-a întâmplat invers, deși antrenorul născut la Certaldo nu a fost demis, ci a decis să plece când mai avea un an rămas din contract.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Rudi Garcia napoli
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri