Serviciul Procuraturii Coroanei Britanice (CPS) a confirmat - duminică - că va formula noi acuzaţii împotriva celor doi fraţi, care au fost arestaţi de agenţii US Marshals - o agenţie federală de aplicare a legii responsabilă cu urmărirea persoanelor urmărite penal şi punerea în executare a ordinelor judecătoreşti - la Miami în legătură cu acuzaţiile aduse de alte patru victime.
Într-o postare pe X, avocatul lor, Joseph McBride, a declarat că fraţii au fost ţinuţi "în camere separate" şi că vor compărea în faţa unei instanţe din Florida luni.
El a calificat arestarea lor drept "neamericană şi de neconceput", adăugând că guvernul britanic "vrea să-i îngroape într-o închisoare străină pentru tot restul vieţii".
Cei doi au negat anterior orice faptă ilegală, iar McBride a afirmat că fraţii sunt "doi bărbaţi nevinovaţi".
Procuratura Coroanei a confirmat de asemenea că a solicitat extrădarea fraţilor din SUA.
Influencerul Andrew Tate (39 de ani) a fost acuzat de încă şapte capete de acuzare de viol, trei capete de acuzare de organizare sau facilitare a traficului de persoane în scopul exploatării sexuale, trei capete de acuzare de agresiune care a provocat vătămări corporale reale şi 19 capete de acuzare suplimentare pentru infracţiuni legate de imagini indecente cu minori şi pornografie extremă.
Tristan Tate (38 de ani) a fost acuzat de o infracţiune de agresiune sexuală, două infracţiuni de viol şi trei infracţiuni de organizare sau facilitare a traficului de persoane în scopul exploatării sexuale.
CPS a declarat că cele 38 de capete de acuzare suplimentare, pe lângă cele 21 existente, se referă la presupuse infracţiuni comise în perioada iulie 2010 - august 2017.
Avocatul Matt Jury, de la firma McCue Jury & Partners, care reprezintă patru presupuse victime britanice ale lui Andrew Tate, a declarat în urma arestării: "Andrew Tate se confruntă acum cu perspectiva reală a extrădării în Regatul Unit, după ani de campanie publică dusă de cele patru femei britanice pe care le reprezint".
Citește și:De la control judiciar, direct la Moscova: Frații Tate, întâmpinați cu fast pe aeroportul rusesc
AGERPRES


