Sancțiunile occidentale impuse Rusiei din cauza invaziei în Ucraina au izolat Moscova de sistemul financiar global și de aproape jumătate din rezervele sale de aur și valută în valoare de 640 de miliarde de dolari.
Oleg Tishakov, membru al consiliului de administrație al Sistemului Național de Plăți cu Carduri (NSPK), a declarat că Rusia se confruntă cu o penurie de microcipuri, deoarece producătorii asiatici își suspendă producția pe fondul unei pandemii de coronavirus, iar furnizorii europeni au încetat să mai coopereze cu Moscova în urma sancțiunilor.
„Căutăm noi furnizori de microcipuri și am găsit câțiva în China, cu un proces de certificare în curs de desfășurare”, a declarat Tishakov.
Unele dintre cele mai mari bănci din Rusia nu mai au acces la sistemul global de mesagerie bancară SWIFT, iar cardurile de plată internaționale Visa și MasterCard au încetat să mai deservească conturile rusești din străinătate. Conexiunea lui Mir cu Apple Pay a fost eliminată luna trecută.
NSPK a emis peste 2 milioane de carduri Mir între sfârșitul anului 2021 și luna martie, potrivit calculelor Reuters bazate pe datele sistemului, numărul total de carduri în circulație fiind acum de 116 milioane.
Toate marile bănci rusești au raportat o cerere crescută pentru cardul național, pe care unele îl emit acum în co-brand cu UnionPay din China, un sistem de plată alternativ la Visa și MasterCard pentru achizițiile efectuate de ruși în străinătate.
(sursa: Mediafax)