Jurnalul.ro Ştiri Externe Rusia dorește reluarea negocierilor dintre SUA și Afganistan

Rusia dorește reluarea negocierilor dintre SUA și Afganistan

Rusia dorește relansarea negocierilor dintre Statele Unite ale Americii și Afganistan, motiv pentru care autoritățile ruse s-au întâlnit cu o delegaţie a talibanilor la Moscova. Aceștia s-au declarat, la rândul lor, dispuşi să continue dialogul cu Washingtonul, a anunţat Ministerul Afacerilor Externe rus. Nu se știe data întâlnirii cu talibanii, la care a participat reprezentantul special al preşedintelui rus pentru Afganistan, Zamir Kabulov.

Declaraţiile intervin după ce Donald Trump a anunţat, săptămâna trecută, că a rupt negocierile cu mişcarea talibanilor privind o retragere treptată a forţelor americane. Declaraţiile liderului de la Casa Albă au fost făcute după un nou atentat mortal în care a fost ucis şi un soldat american la Kabul.

Statele Unite sunt prezente militar în Afganistan din 2001, când i-au înlăturat pe talibanii aflați atunci la putere, denunţând prezenţa Al Qaida pe teritoriul lor. Aproximativ 13.000 de soldaţi americani sunt staţionaţi în această țară.

Acordul negociat cu talibanii viza să reducă progresiv acest număr în schimbul garanţiilor talibanilor împotriva terorismului, reducerea violenței şi deschiderea negocierilor de pace directe cu autorităţile de la Kabul, până acum refuzate de insurgenţi.

Rusia, care încearcă să influenţeze negocierile de pace în Afganistan, a organizat două întâlniri la Moscova de la începutul anului între reprezentanţi talibani şi responsabilii politici afgani, care s-au încheiat însă fără vreun progres vizibil.

AGERPRES

Subiecte în articol: Rusia sua talibani
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri