Jurnalul.ro Ştiri Externe VIDEO - Paradă militară fastuoasă, la Moscova, pentru marcarea a 71 de ani de la victoria asupra Germaniei naziste

VIDEO - Paradă militară fastuoasă, la Moscova, pentru marcarea a 71 de ani de la victoria asupra Germaniei naziste

Rusia a sărbătorit luni, cu mare fast, a 71-a aniversare a victoriei Uniunii Sovietice împotriva Germaniei naziste, cu o paradă militară în Piaţa Roşie din Moscova, sub privirile preşedintelui Vladimir Putin şi ale unor înalţi responsabili, relatează AFP.

Aproape 10.000 de militari, alături de care şi sisteme nucleare anti-rachetă, au defilat în Piaţa Roşie.

La paradă, la care au asistat şi foşti combatanţi, au luat parte şi avioane militare, printre care aparate de vânătoare Su-35, folosite şi în Siria.

Preşedintele rus a profitat de această ocazie pentru lansa un apel comunităţii internaţionale de a se uni în lupta împotriva terorismului. 'Trebuie să învingem acest inamic, iar Rusia este deschisă pentru a-şi uni forţele cu cele ale altor state, este pregătită să lucreze pentru crearea unui sistem internaţional de securitate modern şi nealiniat', a declarat Putin în faţa forţelor armate.

 


O paradă la scară redusă a fost organizată luni şi la baza de la Hmeimim, din nord-vestul Siriei, utilizată de aviaţia rusă în campania de lovituri aeriene în sprijinul regimului preşedintelui Bashar al-Assad.

Şefii de stat occidentali au refuzat participarea la ceremonia fastuoasă din 2015 din Piaţa Roşie, exprimându-şi astfel dezacordul faţă de anexarea Crimeii de către Rusia în 2014 şi faţă de sprijinul acesteia pentru separatiştii din estul Ucrainei, alături de Putin la paradă aflându-se însă, printre alţii, liderii chinez, indian şi cubanez.

 


Uniunea Sovietică, a cărei moştenitoare este Rusia, a pierdut aproape 27 milioane de locuitori în Al Doilea Război Mondial. Victoria din 1945 a fost ridicată la rangul de mit fondator al patriotismului şi măreţiei ruse, aminteşte AFP. AGERPRES

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri