Jurnalul.ro Ştiri Externe Rusia votează o săptămână pentru 12 ani în plus de președenție Putin 

Rusia votează o săptămână pentru 12 ani în plus de președenție Putin 

de Dan Constantin    |   

Joi a început în Rusia votul la referendumul pentru modificări constituționale, procedura durând o săptămână. Extinderea votului este motivată de pandemia coronavirus care a lovit puternic Rusia. 

Principalul punct al referendumului constituțional este o pornire de la zero a numărării mandatelor președintelui, ceea ce i-ar asigura lui Vladimir Putin posibilitatea să obțină încă două mandate, după expirarea în 2024 a celui actual. Aceasta l-ar menține în funcție  până în 2036, Putin fiind la conducerea Rusiei din anul 2000, ceea ce l-ar întrece pe Stalin ca lider longeviv.

 Campania pentru promovarea referendumului nu a insistat însă pe mandatele prezidențiale , subliniindu-se alte teme incluse în amendamentele la constituție.Indexarea pensiilor,protejarea familiei tradiționale, prin limitarea căsătoriilor între heterosexuali,condiția funcționarilor de stat de a avea o singură cetățenie se află printre temele dezbătute.

 Analiștii consideră că nu vor fi probleme ca referendumul să treacă, popularitatea lui Putin,deși în scădere, menținându-se la o cotă de 60 la sută de favorabilitate.

Subiecte în articol: vladimir putin
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri