Nu se mai opresc înfrângerile de roşit obrazul, ne-au făcut tăiţei şi norvegienii, cu 4-0, după ce ei pierduseră calificarea în faţa sârbilor. Ne puseseră la colţ cu 3 zile înainte islandezii, care acum, iată, au fost făcuţi KO la Reykjavik, la rândul lor, de Danemarca. Se ţin scai de noi eşecurile umilitoare ale naţionalei, ca ghinioanele la o nuntă unde mirele a făcut indigestie, mireasa se pupă cu un cavaler de onoare, socrii mari şi mici se înjură pentru plicurile cu dar, iar un unchi beat cântă fals peste orchestră. Deşi parcă mai puţin leşinaţi ca în meciul cu islandezii, jucătorii naţionalei au fost totuşi întorşi şi pe faţă, şi pe dos ca nişte clătite de superbii atacanţi cu nume conţinând vocale bâlbâite Haaland şi Ostergaard. S-au distrat cei doi tineri norvegieni de mare clasă cu fundaşii noştri care parcă rămăseseră în autocarul din parcare. Haaland ăsta, cu ţâşniri de piatră zburată din praştie, ne-a dat 3 goluri şi zice apoi că a fost secetă, puteau fi 6-7 goluri. Cere balonul să-l ducă acasă şi râde cu Ostergaard că mai bine l-ar tăia în două. Cu picioroangele alea, Haaland ţâşneşte cu 2 metri în urma apărătorilor noştri şi după numai 5 metri are un avans de 3 metri. Rădoi pare îngenunchiat, vorbeşte de încercarea de a limita scorul cu Austria. Unii s-au specializat să cânte prohodul cu demoralizări ca Balint, Hagi senior explodează cerând optimism şi solidaritate în a creşte această generaţie văzută de el cu talente, Marica dă mesaje splendide la televizor: „Să ne păstrăm mândria de a fi români”! Un lucru nu poate fi ascuns, nu mai avem jucători pursânge. Se pune întrebarea dacă, cu aceşti fotbalişti de pluton, putem aborda partidele cu iureş ofensiv cum vrea Mirel. Ne expunem la o sacoşă de goluri greu de cărat. Sau ar trebui să revenim la strategia unor foşti selecţioneri ca Piţurcă, prudenţi în apărare şi, cu oastea inferioară faţă de adversari, să atacăm ca la Călugăreni, ademenindu-i în mlaştina jocului nostru şters, de unde să izbim când nu se aşteaptă nimeni?